Peste 282.000 de sancțiuni date în starea de urgență. Județul în care s-au dat cele mai multe amenzi

Îți mai aduci aminte de amenzile din starea de urgență? Poliția și Jandarmeria au dat românilor mai bine de 282 de mii de sancțiuni, iar 4% dintre cei amendați, adică peste 12.000, le-au contestat în instanță.

Unii au avut câștig de cauză, alții nu. Constantin Năstase a primit amendă de la Poliție pentru că nu a completat corect declarația pe propria răspundere. A fost unul dintre norocoși. De profesie avocat, s-a reprezentat singur și a câștigat.

Constantin Năstase, avocat: „Am fost amendat cu suma de 2.000 de lei. Până am avut primul termen, cred că a fost undeva prin octombrie dacă nu mă înșel, în care s-a judecat contestația, între timp a apărut și decizia CCR-ul, decizia 152, dacă nu mă înșel, care a declarat neconstituționale acele amenzi“.

Poliția a dat cele mai multe sancțiuni în Prahova, iar Jandarmeria a amendat cel mai mult în Brașov. Nu există o explicație pentru asta. Așa cum nu se știe nici de ce Poliția a strâns cei mai mulți bani din Dolj,

Poliția a dat sancțiuni în medie de 3.100 de lei, în timp ce amenzile jandarmilor au fost mai mari: de 3.400 lei.

Cezara Grama, consilier juridic la Expert Forum, a analizat datele acestui haos: „Că avem o decizie CCR care a declarat neconstituțional un articol și a lăsat fără un temei legal atâtea amenzi, însă nici până astăzi nu avem o inițiativă legislativă trecută în parlament care să decidă cumva ce se întâmplă cu aceste amenzi. În unele cazuri vorbim și de ANAF care a pus în executare unele dintre amenzile astea, care din nou nu mai au un temei legal.“

Exit mobile version