- Un pompier a fost jefuit în timp ce se lupta cu flăcările incendiului din Santa Cruz.
- Portofelul i-a fost furat din autospecială, iar contul bancar i-a fost golit.
- Alte 5 persoane au fost arestate pentru că au jefuit casele oamenilor evacuați din cauza incendiului.
Un pompier a fost jefuit în timp ce se lupta cu incendiul din Santa Cruz, relatează CNN.
Bărbatul din California era la muncă și se afla în mijlocul flăcărilor mistuitoare. În tot acest timp, portofelul i-a fost furat din autospecială, iar contul bancar i-a fost golit.
„Este un comportament absolut dezgustător. Sincer, chiar nu-mi pot da seama cum ar avea cineva tupeul să fure din autospeciala pompierilor, acei oameni care sunt gata să ne protejeze oricând. Pur și simplu mă spulberă gândul acesta”, a declarat liderul Poliției din Santa Cruz, Chris Clark.
Autoritățile au declarat că situația este în curs de anchetare, iar incidentul face parte dintr-o serie de jafuri recente în Santa Cruz.
Jafuri în lanț în timpul incendiului mistuitor din Santa Cruz
Cinci persoane au fost arestate pentru că au jefuit casele unor oameni evacuați din cauza incendiului din Santa Cruz: Jose Gandarilla, Susana Luna, Crystal Araujo, Sara Loretz și Crystle Parstch-Lucchesi.
Suspecții nu au putut fi contactați de CNN pentru comentarii și nu se știe dacă aceștia au avocați.
„Doar niște nebuni se trezesc dimineața și-și spun Știi ceva, azi o să jefuiesc oamenii care deja au trecut prin o mulțime de scene traumatizante”, a declarat șeriful Jim Hart, duminică, în cadrul unei conferințe de presă.
„În general, și eu și procurorul avem empatie nemăsurată pentru tot felul de oameni. Însă, pentru oamenii care merg și jefuiesc propria comunitate, care oricum a trecut prin momente marcante și traumatizante… pentru acești jefuitori nu am pic de empatie”, a adăugat șeriful.
- MAI anunţă semnarea unor contracte prin SAFE, în ultima zi limită, dar nu zice nimic despre arma de asalt şi contractele cu drone promise producătorilor români
- Trei noi vaccinuri pentru Ebola sunt în curs de dezvoltare. Directorul IAVI: „Situația e profund alarmantă. Focarul actual riscă să devină cel mai grav din istorie”
- Trump reacționează la anunțul privind retragerea Iranului din negocierile cu SUA: „Nu ne-au informat. Nu-i vom bombarda. Aștept cât vor ei”
- Putin organizează al cincilea „Davos” rusesc de la începutul războiului, la Sankt Petersburg. Președintele rus caută cu disperare soluții pentru relansarea economică a Rusiei
- De 1 Iunie, dă putere Copilului. Alexis Bacula: „Prima lege pe care aș da-o ar fi ca fiecare copil să aibă acces la educație, siguranță și șanse egale, indiferent de unde s-a născut”