• Patru preoți din Vaslui sunt anchetați penal
  • Aceștia sunt acuzați că au ținut o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu
  • Alexandru Muraru: „Am urmărit cu surprindere şi revoltă reportajul

Patru preoți din Vaslui sunt anchetați penal pentru că au oficiat o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu, scrie Adevărul.

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui efectuează cercetări in rem după ce în spaţiul public a apărut înregistrarea slujbei.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a fost înregistrat un dosar în care se efectuează cercetări încă în fază in rem a urmăririi penale, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de o lege specială“, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Boboc, pentru sursa citată.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

Marcel Lăudatu, prefectul județului Vaslui, a solicitat lămuriri din partea Episcopiei Hușilor: „Am solicitat, aşa cum este firesc, un punct de vedere reprezentanţilor Episcopiei Huşilor şi urmează să analizăm răspunsul primit“.

„Încercarea de reabilitare a unui criminal de război în România anului 2021, într-un lăcaş de cult din Vaslui, este ilegală şi incalificabilă“, explică consilierul onorific al premierului, deputatul Alexandru Muraru, reprezentantul special al Guvernului pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.

Am urmărit cu surprindere şi revoltă reportajul realizat de o televiziune locală în data de 2 iunie 2021 în Biserica „Sf. Parascheva” din municipiul Vaslui, unde a avut loc o slujbă de comemorare a mareşalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război de o amploare fără precedent în istoria României“, acuză acesta.