Preotul Visarion Alexa a fost suspendat, fiind reţinut într-un dosar de agresiune sexuală

Preotul Visarion Alexa, reţinut pentru 24 de ore într-un dosar de agresiune sexuală, a fost suspendat şi nu mai poate susţine slujbe.

„Arhiepiscopia a confirmat ca luni va începe ancheta acestui caz nesfârşit de trist. Prima măsură luată, până la confirmarea culpei prin finalizarea anchetei derulate de autorităţile abilitate, este suspendarea de la slujirea preoţească”, a anunţat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR.

Anterior, Vasile Bănescu a spus că vestea privind acuzaţia de agresiune sexuală care i se aduce preotului Visarion Alexa este şocantă. „În legătură cu Ştirea referitoare la reţinerea de către poliţie a preotului Visarion Alexa din Bucureşti în urmă unor grave acuzaţii menţionate deja în presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut şocantă”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR.

El a adăugat că autorităţile bisericeşti vor face propriile anchete. „Dacă acuzaţiile aduse preotului menţionat vor fi confirmate de autorităţile judiciare, cazul său va fi judecat şi de autorităţile bisericeşti în cadrul Consistoriului bisericesc”, a precizat Bănescu.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Poliţiştii au demarat de îndată investigaţiile, iar bănuitul a fost dus la audieri.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere legală. Ulterior, instanţa a respins propunerea de arestare preventivă şi a dispus măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infractiunii de agresiune sexuală, a precizat DGPMB. 

Exit mobile version