• Procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Florian Bodog.
  • Florian Bodog ar fi acoperit o consilieră absentă să-și ia salariul.
  • Senatul a acceptat, săptămâna trecută, solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru al Sănătății.

Procurorii DNA au început urmărirea penală pe numele fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, care ar fi acoperit o consilieră absentă să-și ia salariul.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Florian Dorel Bodog, senator în Parlament la data faptelor, având funcția de ministru, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale), fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni), anunță DNA.

În ordonanța de urmărire penale se arată că există suspiciunea potrivit căreia, în calitate de ministru al Sănătății, Bodog ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract. Totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul ei o serie de acte.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

DNA: „Consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau”

„Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, suspectul Bodog Florian Dorel (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, sumă ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv. În același context, în perioada februarie – octombrie 2017, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere, demersuri menite a produce consecințe juridice”, potrivit comunicatului DNA.

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar, însă procurorii susțin că, ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Senatul a acceptat, săptămâna trecută, solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale a lui Bodog

„Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, conchid procurorii DNA.

Senatul a acceptat, săptămâna trecută, solicitarea DNA pentru începerea urmăririi penale pe numele fostului ministru al Sănătății Florian Bodog, cu 98 de voturi „pentru”, 24 „împotrivă” și o abținere.

„Nu vă voi cere să votați împotriva solicitării de cercetare a mea, pentru că nu am nimic de ascuns. Întotdeauna am răspuns invitațiilor și nu e prima dată când am fost invitat la DNA sau la Parchet. (…) Nu mi-e frică de Justiție și am încredere în Justiția din România. Ceea ce se întâmplă acum este definiție de caz pentru motivul pentru care în Contituția României este prevăzută iunitatea parlamentarilor. (…) Știu că decizia este una politică, însă cred că Senatul și românii au dreptul să știe. Fiecare ditre noi răspundem în fața lui Dumnezeu, răpundem în fața Justiției și răspudem în fața oamenilor. Imunitatea nu este un privilegiu, ci garanția că un ministru să-și poată exercita în mod liber mandatul”, a spus în plen Florian Bodog.