- Renate Weber: Izolarea, lipsa de socializare în timpul pandemiei au efecte mai puternice asupra copiilor decât a adulților pentru că acești copii sunt în formare, ei abia acum deschid ochii. Gândiți-vă că avem copilași de clasa I care nu și-au văzut la față învățătorul/învățătoarea. Nici copiii între ei poate nu s-au văzut toți la față. Școala asta online a creat uriașe probleme
- Renate Weber: Vedem tot mai multe condiționări în exercitarea unor drepturi de efectuarea acestui vaccin. Eu când am văzut propunerea venită de la premierul Greciei privind certificatul european de vaccinare, primul lucru pe care l-am gândit a fost asta nu e ideea grecilor. Cineva îi pune pe greci să fie purtători de cuvânt. Și am avut dreptate
- Renate Weber: În țări în care nu existau probleme, acum, inclusiv guvernele sau prin rețelele sociale, cum nu ești de acord cu retorica oficială, cum ești suspendat, ți se închide contul. Lumea pare să fie mulțumită cu asta. S-a ajuns la acel moment în care cu tristețe recunosc că foarte multă lume spune drepturile omului sunt numai alea care mă interesează pe mine.
Duminică, 24 ianuarie, Renate Weber, Avocatul Poporului, intră sub tirul întrebărilor și curiozității publicistului Ion Cristoiu.
Advertisment
Ce surprize ascunde cariera Renatei Weber? Unde i s-a propus să candideze la Președinție? De ce vor guvernanții un nou Avocat al Poporului și ce urmăresc? Care sunt efectele pandemiei asupra copiilor și adolescenților și cum se implică Avocatul Poporului pentru combaterea acestora? Ne vaccinăm sau nu? Ce se va întâmpla cu drepturile omului după pandemie?
Sunt doar câteva din întrebările la care vei afla răspunsul în seara aceasta, de la ora 20.00, la Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News.
Recomandări
Partenerii noștri