• Țara noastră a fost condamnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene din cauza poluării din București
  • România nu a respectat reglementările privind valorile limită de PM10
  • Curtea nu precizează sancţiunea pentru ţara noastră

Poluarea în care trăiești, mai ales ca bucureștean, a fost sancționată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Asta, după ce Comisia Europeană a cerut Curţii, pe 12 octombrie 2018, să demonstreze că ţara noastră nu respectă reglementările.

Astfel, Comisia a dat în judecată România pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind calitatea aerulului înconjurător, pentru depăşirea sistematică a valorilor limită pentru microparticule (PM10) în Bucureşti.

Pentru că din 2007 până „cel puțin în 2016, sistematic şi persistent“, România a depășit valorile-limită zilnice pentru concentraţiile de PM10, iar din 2007 până în 2014 inclusiv, cu excepţia anului 2013, nu a respectat valorile-limită anuale pentru concentraţiile de PM10 în București, țara noastră „nu şi‑a îndeplinit obligaţiile care îi revin privind calitatea aerului înconjurător şi un aer mai curat pentru Europa“, scrie în decizia luată pe 30 aprilie de CJUE.

Recomandări

TRUMP E INTERZIS
EXPLOZII ÎN GARĂ
NOMINALIZARE LA GRAMMY
COMBS VREA AFARĂ
INVESTEȘTE SMART!
QATAR CERE EXPULZAREA

Mai mult, „nu şi‑a îndeplinit, în ceea ce priveşte această zonă, începând din 11 iunie 2010, obligaţiile care îi revin, în special obligaţia de a se asigura că perioada de depăşire este cât mai scurtă cu putinţă“.  Din decizie nu afli însă sancţiunea pentru România.

Sursă foto: Andreea Alexandru/Mediafax Foto