Sean „Diddy” Combs, acuzat de trafic sexual și viol de cântăreața Cassie

LAS VEGAS, NEVADA - MAY 15: Sean "Diddy" Combs attends the 2022 Billboard Music Awards at MGM Grand Garden Arena on May 15, 2022 in Las Vegas, Nevada. (Photo by Bryan Steffy/WireImage)

Cântăreața de muzică R&B Cassandra Ventura l-a dat în judecată joi pe Sean „Diddy” Combs în fața unui tribunal federal, acuzându-l pe rapperul cu care a avut o relație că a supus-o la abuzuri fizice repetate, sclavie sexuală și viol.

Una dintre acuzațiile aduse lui Combs de Ventura, cunoscută sub numele Cassie, a fost că acesta a obligat-o să participe la acte sexuale cu mai mulți bărbați pe care acesta i-a angajat, în timp ce el urmărea și filma întâlnirile.

Potrivit Reuters, procesul, intentat la Curtea Districtuală din Manhattan, îl acuză, de asemenea, pe Combs că a abuzat-o fizic în mod repetat pe Ventura pe parcursul unei relații profesionale și romantice de 10 ani, în care a controlat-o prin intimidare, droguri și alcool.

Ventura, în vârstă de 37 de ani, susține că Combs a violat-o aproape de finalul relației lor, în 2018, când ea a intenționat să îl părăsească.

Avocatul lui Combs, Ben Brafman, a emis o declarație în care spune că clientul său „neagă vehement aceste acuzații ofensatoare și scandaloase”.

Citește și

Exit mobile version