- O platformă de tranzacționare a criptomonedelor a picat, iar CEO-ul său e dat dispărut
- Mii de investitori se tem că nu își vor mai recupera banii
- Luna trecută, cei de la Thodex ar fi oferit monede dogecoin gratis celor care se înregistrau pe platforma lor și depuneau bani
O platformă de tranzacționare a criptomonedelor a picat, iar CEO-ul său e dat dispărut. Se întâmplă în Turcia, unde mii de investitori se tem că nu își vor mai recupera banii, informează CNBC.
Thodex este „închis temporar din cauza unei fluctuații anormale în conturile companiei”, se arată pe site-ul platformei, iar presa locală raportează că fondatorul și CEO-ul său, Faruk Fatih Ozer, ar fi fugit în Albania cu 2 miliarde de dolari. Autoritățile au emis acum și un mandat internațional de arestare pe numele lui.
Mii de plângeri au fost depuse de către utilizatori, care au ales să-și investească banii în criptomonede din cauza inflației tot mai mari a lirei turcești. Un mediu riscant de investiții, așa cum susțin și autoritățile britanice: cei ce investesc în criptomonede „să fie pregătiți să-și piardă toți banii”.
Mai mult de atât, luna trecută, cei de la Thodex ar fi oferit monede dogecoin gratis celor care se înregistrau pe platforma lor și depuneau bani. Se pare că nu au fost chiar „gratis” în cele din urmă. Thodex are aproximativ 400.000 de utilizatori, dintre care aproximativ 390.000 sunt activi.