Un nou scandal în coaliția de guvernare din cauza unui dosar DNA. Senatorul liberal George Stânga și șeful CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, au fost înregistrați de DNA chiar în biroul ministrului Transporturilor de la USR, Cătălin Drulă, când ar fi încercat să intervină ca să-i păstreze pe funcție pe șefii Asociației Române de Salvare a Vieților Omenești pe Mare și Administrației Fluviale a Dunării de Jos Galați, unul dintre ei reținut aseară de DNA. Stenogramele au fost scurse aseară în presă iar acum USR cere demisiile liberalilor.

DNA Constanța a transmis ieri într-un comunicat de presă că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Daniel Manole, director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) din cadrul Ministerului Transporturilor.

El este acuzat de procurori de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și luare de mită.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

De asemenea, trei persoane fizice, administratori ai unor societăți comerciale, au fost reținute, în sarcina cărora s-a reținut comiterea unor infracțiuni de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, cumpărare de influență și spălare a banilor.

În cauză, a mai fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și față de un alt om de afaceri pentru săvârșirea unor infracțiuni similare.

„În perioada septembrie-noiembrie 2020, inculpatul Manole Daniel, în calitatea menționată mai sus, împreună cu ceilalți inculpați ar fi constituit un grup infracțional care ar fi avut ca scop achiziția, cu fraudarea legislație primare în materie, de către instituția pe care o conducea primul inculpat a unui număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA).

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat că în cele patru contracte încheiate sunt prevăzute clauze defavorabile achizitorului, în sensul că A.R.S.V.O.M. este obligată să plătească pentru cele patru nave mai mult de jumătate din valoarea lor, ca avans, restul banilor fiind plătiți la recepția finală.

De menționat este faptul că, societatea câștigătoare a licitației doar „ar fi mimat” construcția acelor nave, în realitate acestea fiind achiziționate la jumătate de preț de la o societate comercială din Estonia.

Pentru contribuția sa, inculpatul Manole Daniel ar fi fost recompensat cu un procent de aproximativ 3% (cca. 2.000.000 lei) din sumele plătite de A.R.S.V.O.M. către societatea care a livrat navele”, se arată în rechizitoriul DNA.

G4Media, care a publicat stenogramele, scrie că procurorii arată în propunerea de arestare preventivă că intervenția celor doi liberali ar fi avut loc la rugămintea liderului PNL Constanța, Bogdan Huțucă, dar și pentru ca senatorul Stângă să demonstreze că are influență politică și pentru ca să câștige astfel conducerea PNL Galați.

„Domnule ministru, fac ce vrei tu!”

Stângă George-Cătălin – Domnule ministru, fac ce vrei tu! Ajută-mă cu ăsta 4 luni. Ține-mi-i patru luni și după aia îți promit că nu mai vin pe la tine pentru ei. Faci tu ce consideri.
Drulă Cătălin – Te referi la APDM și la AFDJ?
Stângă George-Cătălin – Da.

„Eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să îmi pierd oamenii”

Stângă George-Cătălin: Și îți spun sincer de ce am nevoie de ele și tu îmi zici dacă mă poți ajuta sau nu…, aș vrea să te rog frumos să îmi prelungești mandatele celor doi directori…, sunt luna asta amândouă și la AFDJ și la APDM și principalul lucru, ți-o spun din tot sufletul, pentru mine este raționamentul politic, că eu am alegeri interne în partid și nu mi-ar conveni să…, adică nu zic că aș pierde alegerile la Galați, dar nici un aș avea o situație foarte confortabilă dacă mi-aș pierde oamenii de acolo.

„Am o întrebare punctuală”

Dumitrescu Iulian: Am o întrebare punctuală.
Drulă Cătălin: Ia zi!
Dumitrescu Iulian: Să-mi zici cu ARSVOM-ul, dacă … Ce interes ai, dacă mai ni-l lași nouă? E ceva la Constanța …

„Drulă nu e om, e un câine”

Administratorul uneia dintre firmele de apartament care intermediau tranzacțiile cu nave îi spune unui fost general SIE că întâmpină probleme la Drulă și că „este o problemă cu acest om care e un câine” și pentru care trebuie „găsită o soluție”: (…) dar este totuși o problemă cu acest om, care nu pot să spun că-i om, e un câine, acest Drulă, și trebuie să găsim o soluție pentru el”.
I.M.: E agitație, a schimbat consiliul de administrație, omul ăsta nu e (neinteligibil) nu mai au încredere în el nici Iulian, nici George, nimeni. (neinteligibil) certat treizeci de deputați, s-au dus peste el în minister, (neinteligibil). Și ceri propunerea a doi – trei oameni și tu pui altceva. Îți dai seama ce … (pauză lungă – n.n.) Cine i-a băgat p-ăștia (neinteligibil) USR-iști, îs nebuni. Mai bine lucrezi cu PSD-iștii. Nenorociți.

Sursa stenogramelor: G4Media.ro.

USR cere PNL-ului demisii

În scandal mai apar și Mădălin Matica, consilier al secretarului de stat din MT, Ionel Scrioșteanu, tot PNL.

Matica Mădălin: Statistic, în ultimii 20 de ani, mandatul unui ministru la transporturi e între 6 luni și maxim 1 an, n-au existat (neinteligibil). Drulă are deja trei luni, ăștia deja îi cântă prohodul. Tot ministerul se uită cine va fi viitorul ministru ca să (neinteligibil). Aruncă zvonul că PNL-ul a decis că io sunt viitorul ministru. Deci, tot ce va da în mine Drulă și toate problemele pe care le vom avea noi doi, dăm vina pe da, mă, ne atacă Drulă că știe că noi suntem viitori miniștri, știi? Și suntem viitorul cabinet.

Din alte convorbiri, interceptate între Ion Macovei și Daniel Manole, șeful ARSVOM, reiese că se pregătea achiziția a altor două sau trei nave, după același tipar cu cel cercetat de procurorii DNA Constanța.

În discuții, Macovei se plânge la Manole că membrii USR sunt „nenorociți” și că cine i-a pus în Guvern „sunt nebuni” pentru că „mai bine lucrezi cu PSD-iștii”, apoi se vorbește despre o viitoare „susținere din umbră” a tranzacțiilor din ministerul Transporturilor. Macovei era iritat pentru că a fost schimbat Consiliul de Administrație din Ministerul Transporturilor și că ministrul Drulă nu vrea să numească propunerile înainte de terți.