Sicriul pierdut în furtună: șoferul a vrut să își viziteze rudele înainte de a merge la înmormântare

Vineri, 5 ianuarie, o mașină funerară s-a pierdut în mijlocul furtunii de zăpadă. S-a întâmplat în provincia Sondrio. Potrivit celor relatate de ziarul Il Giorno, șoferul s-a rătăcit după ce a prelungit drumul pentru a vizita niște rude. Între timp însă, membrii familiei decedatei, care a sfârșit într-un accident marți după-amiază, îi așteptau trupul în biserica San Leonardo Murialdo din Milano.

Șoferul a abandonat mașina în furtună

Autoturismul a fost găsit pe marginea drumului acoperit de zăpadă. Șoferul se afla însă în mijlocul furtunii. Șoferul, un bărbat de 37 de ani, care lucrează pentru o agenție de pompe funebre San Siro, trebuia să ducă sicriul de la Colico la Milano. În loc să ia drumul de stat 36, a mers spre Valtellina: a cotit de-a lungul pasajului Dordona pentru a merge la niște rude care se aflau în Piazza Brembana.

Șoferul a fost surprins de o furtună de zăpadă: telefonul său mobil nu avea recepție și, așadar, s-a gândit să abandoneze automobilul și să continue pe jos vreo zece kilometri unde apoi a reușit să ceară ajutor. A fost găsit pe jumătate înghețat. Voluntarii salvamontisti împreuna cu soldatii salvamontisti ai politiei si carabinierii l-au salvat si l-au dus la Foppolo.

Citește și

Exit mobile version