• Corneliu Onilă, fostul episcol de Huși, a fost arestat preventiv de magistrații din Iași
  • Acesta, împreună cu Corneliu Sebastian Jitaru, fost arhimandrit, sunt acuzați de agresiune sexuală împotriva a trei minori.
  • Una dintre victime a fost abuzată sexual de ambii preoți

În dosarul celor doi prelaţi sunt trei victime minore. Una dintre ele, abuzată de ambii preoţi

În dosarul preoţilor Corneliu Onilă şi Sebastian Jitaru, cercetaţi de procurorii de la Curtea de Apel Iaşi pentru agresiune sexuală, sunt trei victime minore, iar una dintre ele a fost abuzată de ambii preoţi, potrivit referatului cu propunere de arestare.

Avocata lui Sebastian Jitaru susţine că clientul său a pledat nevinovat în faţa instanţei şi că faptele ar fi avut loc cu multe luni înainte ca acesta să fie arestat sau condamnat în dosarul de şantaj.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

În dosar este vorba despre trei victime, iar una dintre ele ar fi fost abuzată de ambii preoţi.

„În referatul de arestare preventivă se face referire la o victimă, care ar fi o victimă comună”, a declarat presei Carmen Codreanu, avocata lui Sebastian Jitaru.

Şi fostul episcop de Huşi a pledat nevinovat. Potrivit avocatului său, acesta consideră că „probele administrate la dosarul cauzei nu sunt elocvente”.

„Şi pentru mine este surprinzător, pentru că după trei ani de zile, pentru presupuse acte materiale constată (instanţa – n.red.) că este un pericol pentru ordinea publică”, a explicat Liviu Bran, avocatul lui Corneliu Onilă.

Bran a declarat că până joi nici el, nici clientul său nu au ştiut nimic despre acest dosar.

„Este o singură parte vătămată în ceea ce îl priveşte pe clientul meu. (…) Există o singură victimă comună. Restul sunt ale celuilalt inculpat”, a declarat Liviu Bran.

Cât despre filmuleţele care au ajuns şi în spaţiul public, în care se presupune că fostul episcop de Huşi întreţine relaţii sexuale cu cineva, avocatul lui Onilă a declarat că „nu au fost de nimeni catalogate că ar fi autentice şi atunci, în momentul ăsta, trebuie să pornim de la prezumţia de nevinovăţie”.

Dosarul în care Jitaru şi Onilă sunt cercetaţi pentru agresiune sexuală a fost redeschis în anul 2019, după ce, anterior, acuzaţiile fuseseră clasate de anchetatori. De altfel, cei doi sunt protagoniştii unui alt dosar, deschis în urmă cu trei ani, atunci când Jitaru, alături de alţi doi preoţi, l-au şantajat pe fostul episcop de Huşi. Ei au spus că vor face publice imagini în care Onilă apare întreţinând relaţii sexuale cu un minor. Jitaru şi cei doi complici ai săi au fost deja condamnaţi pentru faptele de şantaj.

Dosarul deschis de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi vizează agresiuni sexuale pe care le-ar fi săvârşit Sebastian Jitaru şi Corneliu Onilă, amândoi fiind arestaţi preventiv, începând de joi, în această cauză.

Autor: Otilia Serescu