- Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a intervenit într-o confruntare în care un fost condamnat a ținut ostatici 13 oameni într-un autobuz.
- Condiția fostului condamnat pentru eliberarea a trei ostatici a fost ca președintele să posteze pe Twitter un mesaj pentru oameni: să priveacă filmul Earthlings, din 2005.
- Confruntarea s-a încheiat după ore de tensiune și negocieri, în care au fost implicate și trupe ale Serviciului de Securitate al Ucrainei, specializate în combaterea terorismului.
- Ministrul de Interne: „Îl așteaptă ani buni de închisoare”.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, a intervenit într-o confruntare în care au fost luați 13 ostatici, în Lutsk, relatează BBC.
Advertisment
Președintele a reușit să pună punct confruntării cu o postare pe Twitter în care îi îndemna pe oameni să urmărească filmul Earthlings.
„Toată lumea ar trebui să urmărească filmul Earthlings din 2005”, a scris Zelensky pe Twitter.
Recomandări
Se pare că aceasta ar fi fost una dintre condițiile bărbatului care ținea ostatici 13 oameni dintr-un autobuz, în Lutsk, pentru că imediat după postarea președintelui, 3 dintre cei 13 ostatici au fost eliberați.
Atacul s-a încheiat după ore de tensiune și negocieri în care trupele Serviciului de Securitate al Ucrainei, specializate în combaterea terorismului, au fost în alertă și au încercuit autobuzul cu ostatici.
Ministrul de Interne al Ucrainei a declarat că „Îl așteaptă ani buni de închisoare”.
Bărbatul se numește Maksym Kryvosh, are 44 de ani și a mai fost condamnat în trecut.
- DAAS Epta investește 500.000 de euro în primul Centru de Training pentru frigotehniști din România. Ciprian Gherghe, responsabil: „Vrem să creștem nivelul de expertiză în industria din România”
- România are cea mai mare rată de mortalitate prin AVC din Europa. George Iana, Fondator SNRIR: „Pacientul trebuie să ajungă în 4-6 ore într-un centru specializat”
- Salonul Imobiliar București este cel mai mare eveniment pentru locuințe din România. Dora Pătrașcu, PR and Business Manager: „Vrem să aducem în același loc cererea și oferta”
- Meta ia măsuri împotriva conținutului spam și abuzului de hashtag-uri pe Facebook. Cum vor fi afectate conturile
- Bugetul Vaticanului se află într-un deficit permanent. Cum va gestiona noul Papă economia statului