• Un francez a fost arestat la Lyon, după ce ar fi sunat de 27.000 de ori la Poliție și Jandarmerie în decurs de două luni.
  • Bărbatul este acuzat de hărțuirea oamenilor legii, cărora le-ar fi adresat injurii prin telefon.
  • În urma unei expertize psihiatrice, bărbatul avea discernământ în momentul comiterii faptelor.

Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea că a hărțuit poliția franceză și a efectuat 27.000 de telefoane în mai puțin de două luni. În vârstă de 47 ani, francezul este acum este acuzat de hărțuirea oamenilor legii, cărora le-ar fi adresat injurii prin telefon. Bărbatul nu este cunoscut de autoritățile din Hexagon pentru „fapte similare” și a fost arestat într-un hotel de la periferia oraşului Lyon, potrivit Euronews.

Suspectul ar fi apelat 14 departamente diferite de Poliție și Jandarmerie din toată țara în perioada 7 aprilie – 18 mai. Multe dintre apelurile sale conțineau „observații de natură sexuală adresate oficialităților de sex feminin, uneori insultându-le”, a spus poliția franceză.

O expertiză psihiatrică a suspectului realizată după ce a fost arestat arată că bărbatul avea discernământ în momentul comiterii faptelor.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Bărbatul şi-a recunoscut faptele, însă nu a fost în măsură să le explice și urmează să fie trimis în judecată.