• Un bărbat din China a fost ținut în arest timp de 9 zile după ce a trimis pe un grup de chat o memă considerată „cu caracter jignitor” de către poliția locală, relatează CNN.
  • Bărbatul, identificat doar prin numele de familie – Li, este acuzat că a trimis mema pe un grup de pe platforma WeChat.
  • Mema, care arată un câine cu un chipiu de polițist pe cap și care ține o legitimație de ofițer în timp ce cu un deget arată amenințător, este considerată ofensatoare de către autorități.
  • „Gluma” a fost trimisă pe un grup în care utilizatorii se plângeau de măsurile luate la nivel local pentru prevenirea răspândirii coronavirusului la sfârșitul lunii trecute.

Poliția din orașul Qingtongxia, aflat în regiunea Ningxia din nordul țării, a postat inițial o captură de ecran cu comentariile făcute de Li pe WeChat însă ulterior postarea a fost ștearsă. Totuși, o publicație de stat care a preluat povestea lui Li și a adus-o în atenția publicului larg a generat peste 170 de milioane de vizualizări.

Foto: CNN

Poliția locală din Qingtongxia a reacționat după ce povestea lui Li s-a viralizat și a anunțat că oamenii legii au decis să acționeze după ce au primit un pont, reclamantul afirmând că bărbatul a trimis pe chat o imagine „jignitoare la adresa poliției”.

Polițiștii au demarat o investigație și au descoperit că Li era „nemulțumit de măsurile comunitare de prevenire a răspândirii coronavirusului”.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN

Ofițerii l-au somat pe bărbat să se prezinte la secție, unde acesta a mărturisit în cele din urmă „fapta ilegală de a insulta poliția”.

Polițiștii chinezi au spus că acesta este vinovat de infracțiunea de „căutare de scandal și provocare de probleme” și l-au încarcerat timp de 9 zile.