• Un italian a vrut să se vaccineze într-un braț fals de silicon
  • Infermiera a intrat în dubii când a atins brațul proteză
  • Bărbatul i-a cerut femeii să se facă că n-a văzut nimic

Un italian care își dorea să obțină certificatul de vaccinare, dar să nu fie înțepat, a ajuns la un Centru de Vaccinare din Piemont cu un braț fals de silicon. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani, a încercat să păcălească cadrele medicale cu o proteză foare bine făcută, scrie NDTV.

Infermiera care urma să-i pună vaccinul a înțeles că e ceva neînregulă, în momentul în care a atins brațul fals. Așadar, femeia i-a cerut bărbatului să-şi scoată cămaşa şi astfel a decoperit înşelătoria.

”Acest caz ar friza ridicolul, dacă n-am vorbi despre o faptă de o gravitate uriaşă şi inacceptabilă faţă de sacrificiul pe care pandemia a făcut să-l plătească comunitatea noastră, ca vieţi omeneşti şi costuri sociale şi economice”, denunţă într-o postare pe Facebook, Alberto Cirio, preşedintele acestei regiuni din nord-vestul Italiei.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

În momentul în care bărbatul a fost dat de gol, acesta i-a cerut femeii să se facă că n-a văzut nimic, a mai scris preşedintele Piemontului în postare, precizând că italianul ”va da socoteală pentru fapta sa în faţa justiţiei”.