- Un bărbat din Madrid a fost trimis în judecată pentru presupusa ucidere a mamei sale, pe care apoi ar fi tranșat-o. Ulterior, i-ar fi mâncat carnea.
- Acuzatul le-a mărturisit polițiștilor că și-a strangulat mama, apoi a mâncat o parte din trupul ei, iar unele bucăți i le-a dat câinelui.
Alberto Sánchez Gómez a fost arestat în 2019, după ce poliția a mers la locuința femeii în vârstă de 66 de ani, în urma îngrijorărilor unui prieten, scrie BBC.
Polițiștii au declarat că au găsit bucăți din corpul femeii împrăștiate prin apartament, dar și unele părți păstrate în recipiente de plastic. Potrivit El Mundo, o parte din rămășițele femeii erau gătite.
Acuzatul a declarat în instanță că nu-și amintește să-și fi dezmembrat și mâncat mama. Bărbatul ar fi suferit de o tulburare de personalitate și era dependent de droguri, înainte de a fi arestat.
Alberto Sánchez Gómez era cunoscut de către poliție pentru că avea un istoric de violență față de mama lui, María Soledad Gómez, potrivit presei spaniole. Mai mult, la momentul arestării sale, el încălcase un ordin de restricție obținut de femeie.
Poliția a descris în instanță situația din locuința din Madrid în februarie 2019. Acuzatul, care avea 26 de ani la acea vreme, le-a mărturisit polițiștilor că și-a strangulat mama, apoi a mâncat o parte din trupul ei, iar unele bucăți i le-a dat câinelui. Procesul continuă.