Un chirurg australian a pozat tatuajul nazist al unui pacient aflat în comă: Unde se afla svastica

Un medic ortoped s-a crezut paparazzi și a plătit pentru asta. În timp ce avea grijă de un pacient aflat în comă, i-a fotografiat acestuia penisul, unde acesta avea tatuată o svastică.

Paparazzi în sala de operații

Ortopedul australian a trimis apoi imaginile pe WhatsApp unor colegi, care l-au și pârât conducerii spitalului. Cazul a ajuns la tribunalul medical, unde Consiliul Medical al Australiei a cerut suspendarea doctorului pe cel puțin 6 luni. Judecătorul a considerat însă că o amendă de 6.000 de dolari este suficientă.

Chirurgul s-a scuzat că a fost șocat când a văzut svastica și că a fost victima mai multor atacuri rasiste în trecut, care l-au făcut chiar să-și schimbe oficial numele. În plus, medicul spune că era foarte stresat când s-a petrecut fapta – lucra în sistemul public de sănătate la vremea respectivă, motiv pentru care între timp s-a și mutat la privat.

Exit mobile version