• Momentul incredibil a fost filmat luni seara, pe o stradă din municipiul Bacău.
  • Pe imagini apare o tânără care lasă căruciorul în faţa unei săli de păcănele şi intră.
  • Căruciorul porneşte la vale, fiind dus de vânt foarte aproape de șosea.

Un copil aflat într-un cărucior a fost împins de vântul puternic în stradă, în Bacău, după ce mama l-a lăsat pe trotuar ca să intre într-o sală de jocuri după soțul ei. 

Momentul incredibil a fost filmat luni seara, pe o stradă din municipiul Bacău.

Pe imagini apare o tânără care lasă căruciorul în faţa unei săli de păcănele şi intră. Căruciorul porneşte la vale, fiind dus de vânt foarte aproape de șosea, moment în care mama copilului iese şi îl prinde la timp.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Poliţiştii din Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile în care apare o persoană care lasă nesupravegheat un cărucior în care se bănuia că ar fi fost un copil, în faţa unei săli de jocuri din localitate.

Din primele verificări, s-a stabilit că o tânără de 21 de ani, din oraşul Bacău, ar fi intrat în sala de jocuri, luni seara, unde s-ar fi aflat şi soţul acesteia, lăsând-o nesupravegheată în cărucior, pe fiica lor de un an şi trei luni.

Poliția din Bacău continuă verificările

La data de 18 ianuarie a.c, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la imaginile video apărute în spaţiul public, în care apare o persoană care lasă nesupravegheat un cărucior în care se bănuia că ar fi fost un copil, în faţa unei săli de jocuri din localitate. Din primele verificări, s-a stabilit că o tânără de 21 de ani, din mun. Bacău, ar fi intrat în sala de jocuri, în seara zilei de 17 ianuarie a.c, unde s-ar fi aflat şi soţul acesteia, lăsând-o nesupravegheată în cărucior, pe fiica lor, o minoră de un an şi 3 luni”, au declarat oficiali din cadrul Poliţiei judeţene Bacău, potrivit News.

Poliţiştii au menţionat că în prezent continuă verificările pentru a stabili cu exactitate situaţia, iar în funcţie de rezultatul acestora, se vor lua măsurile impuse de lege.