• Un regizor rus a protestat în fața sediului FSB
  • Regizorul a fluturat o pereche de chiloți, în semn de solidaritate față de Navalnîi
  • Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok pus în lenjeria intimă

Un cunoscut regizor rus, Vitalie Mansky, a fost reținut după ce a protestat într-un mod inedit în fața sediului FSB. În semn de solidaritate față de Navalnîi, acesta a fluturat o pereche de chiloți bărbătești.

Protestul vine după ce Navalnîi a făcut publică o conversație telefonică în care un agent FSB recunoaște că a vrut să îl otrăvească pe Navalnîi punându-i Novichok în lenjeria intimă.

„Important să fie curați. Treaba voastră este să apărați țara de ucigași”, a spus regizorul la venirea polițiștilor.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

Aleksei Navalnîi a sunat din Germania, pe 14 decembrie, și s-a prezentat drept „Maxim”, un consilier fictiv al lui Nikolai Patruşev, fost director al FSB, în prezent secretar al Consiliului rus de Securitate. El a spus că face o evaluare a operaţiunii din august. Conversaţia a avut loc printr-un soft telefonic special, care a modificat datele de identificare ale apelantului.

Vitalie Mansky este fondatorul ArtDocFest, un festival de filme documentare independente, și e autorul documentarului ”Martorii lui Putin”, extrem de critic la adresa președintelui Rusiei.