Un descendent al familiei Rothschild spune că a câștigat procesul cu statul austriac. Miza este de 110 milioane de euro

Un descendent al familiei Rothschild spune că a obținut o victorie inițială, într-un proces pe care îl are cu statul austriac, asupra unei fundații medicale înființată de strămoșii săi, confiscată de naziști și acum controlată de autoritățile de la Viena, relatează The Guardian.

Geoffrey Hoguet a dat în judecată statul austriac pentru controlul fundației. El susține că a fost eliminat ilegal de primăria orașului Viena, care a ajuns administrator și care este beneficiarul activelor de 110 milioane de euro.

Cazul este cel mai recent din lungul proces al Austriei de a repara unul dintre cele mai negre capitole din istoria sa, persecuția evreilor care au intrat sub stăpânire nazistă și confiscarea bunurilor acestora.

Instanța a decis că orașul Viena se află într-un conflict de interese privind finanțele fundației, iar judecătorii au ordonat ca o persoană indepenentă să fie numită pentru a reprezenta organizația.

„Decizia este o victorie importantă într-o primă etapă a procesului nostru care va corecta cursul nedreptăților din epoca nazistă îndurate de evrei”, a spus Houget. Acesta le-a cerut politicienilor de la Viena să „restabilească un consiliu de conducere independent pentru fundație care să returneze prada nazistă pentru ca scopul familiei sale să fie indeplinit”.

Geoffrey Hoguet, cetățean american, a aflat abia în 2018 că străbunicul său a pus bazele unui unei fundații pentru sănătate mintală și tratarea afecțiunilor neurologice, numindu-l în memoria fratelui său fără copii, Nathaniel.

Fundația Nathaniel Freiherr von Rothschild a înflorit în orașul cunoscut ca locul de naștere al psihiatriei moderne și casa lui Sigmund Freud. Fundația a avut în consiliul de conducere inclusiv laureați la Premiul Nobel.

Aceasta a fost reconstituită în 1956, când Austria a devenit stat independent, dar și-a pierdut scopul inițial, iar numele familiei Rothschild a fost șters.

„Am mers acolo în februarie și nu exista nici măcar o referință a numelui familiei”, a mai spus Houget.

Houget e de părere că numele familiei trebuie să fie păstrat, în semn de respect pentru rolul pe care Rotshchild l-a avut în dezvoltarea orașului. Mai multe palate, un spital și o stație de tren au fost redenumite după cel de-Al Doilea Războil Mondial.

Descendentul familiei Rotshcild își dorește, de asemenea, ca centrul să fie transformat într-unul de cercetare și tratament. Totodată, el spune că nu va beneficia financiar, dar că are un interes personal, pentru că suferă de boala Parkinson.

Exit mobile version