• Un fost șef al Fiscului a fost trimis în judecată, după ce a făcut fals în declarația de avere
  • Bărbatul a fost achitat după ce a reușit să demonstreze instanței că a vândut pălincă, mere, prune și fân în valoare de 218.000 de lei
  • În urma procesului a fost declarat nevinovat, pe motiv că fapta nu există

Un fost șef al Fiscului a fost trimis în judecată, după ce a făcut fals în declarația de avere. Cu toate acestea, bărbatul a fost achitat după ce a reușit să demonstreze instanței că a vândut pălincă, mere, prune și fân în valoare de 218.000 de lei.

Petru Lupșac, fostul șef al Fiscului din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin, a fost prădat de hoți în 2013, care i-au furat din casă un seif care conținea 500.000 de euro.

A intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate, în urma plângerii pe care a făcut-o la poliție.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
MENIU A LA GREC
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT

Procesul a durat mai mai mulți ani, iar în urma acestuia omisia de Control a Averilor a anulat mare parte din raportul ANI, demonstrând că cea mai mare parte din averea lui Lupșac este justificată, dispunându-se confiscarea unei sume de 208.564 lei, reprezentând valoarea depunerilor efectuate de terţe persoane în conturile familiei Lupşac.

În urma procesului, Agenţia Naţională de Integritate s-a obligat să îi achite lui Lupşac 25.000 de lei cheltuieli de judecată. Procesul nu este încă finalizat, acesta fiind pe rolul Curții Supreme, unde se judecă recursul.

Judecat pentru fals în declarații

După scandalul izbucnit în urma furtului seifului ce conținea 500.000 de euro, Lupșac s-a ales și cu un dosar penal pentru falsuri în declarația de avere.

În 2018, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş l-a trimis în judecată pe fostul şef al Fiscului din Oţelu Roşu, acuzându-l că în declarațiile de avere din 2012 şi 2013 a completat date eronate.

În declarația din 2012, Lupşac a declarat că a încasat împreună cu soţia suma de 218.000 lei din vânzarea de prune, mere şi fân.

Cu toate acestea, procurorul a considerat că „nu există nici un document justificativ care să ateste obţinerea şi cuantumul acestor venituri, nu au fost depuse nici documente şi nu au fost indicate de către inculpat alte probe care să ateste vânzarea produselor şi nici documente care să ateste cheltuielile efectuate pentru obţinerea acestora”.

A fost declarat nevinovat

În urma procesului, judecat în primă instanţă la Judecătoria Caransebeş, fostul şef al Fiscului din Oţelu Roşu a fost achitat, pe motiv că fapta nu există.

„Vânzarea alcoolului obţinut din fructele livezilor moştenite de inculpat a fost dovedită prin declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei de judecată”, se arată în sentinţa Judecătoriei Caransebeş.

Afacere cu pălincă de sute de mii de lei

Sentința menționează și un martor audiat în instanță, care a declarat că a cumpărat de la Lupșac 2.500 de litri de pălincă pentru care a achitat 62.000 de lei.

Un alt martor a precizat că a cumpărat de la fostul şef al Finanţelor de la Oţelu Roşu 2.000 de litri de pălincă pentru care a plătit 50.000 de lei.

Aceeași persoană a declarat că „a fost acasă la familia Lupsac, ocazie cu care a constatat că în beciul casei se aflau în jur de 44 de butoaie cu palincă, de cate 1000 litri fiecare”.