• Alexandru Goga susține că astfel îți este îngrădit dreptul la libera circulație, viață intimă și privată
  • Primul termen în proces este luni la ora 11:45
  • Alexandru Goga: „Nu înțeleg ce câștigăm cu această oră în plus”

Un jurist din Brașov a dat în judecată Guvernul și Comitetul Național pentru Situații de Urgență, pentru hotărârea prin care ne obligă să intrăm în casă la ora 22 și nu la 23.

Alexandru Goga susține că astfel îți este îngrădit dreptul la libera circulație, viață intimă și privată.

„M-am raportat la Legea contenciosului administrativ care ne permite să atacăm în instanță orice fel de act administrativ normativ. Critica mea de nelegalitate și neconstituționalitate pornește de la premisa că nu s-a făcut niciun fel de analiză concretă sau cel puțin nu se face vorbire de hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. De ce este nevoie să extindem această restricție, care până acum era de la ora 23 până la ora 5?”, a spus Alexandru Goga la Aleph News.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Juristul spune că analizele de acest gen au și un temei legal și anume jurisprudența CEDO și a instanțelor naționale, care susțin că un act normativ trebuie să fie întotdeauna suficient motivat.

„Eu nu sunt conspiraționațist, sunt un om vaccinat care cred cu tărie că trebuie să se ia măsuri împotriva răspândirii virusului. Dar nu simt nicio diferență între a fi arestat la domiciliu între orele 22 și 5 sau a-mi fi impusă o măsură care este necesară. Nu neg că trebuie să purtăm mască în public, nu neg că trebuie să practicăm distanțarea socială, dar nu înțeleg ce câștigăm cu această oră în plus”, a adăugat Alexandru Goga.

Alexandru Goga a vorbit la Aleph News și despre șansele pe care crede că le are în câștigarea procesului.

„În urmă cu câteva momente am primit citația de la Curtea de Apel Brașov. Luni la ora 11:45 va fi primul termen de judecată în solicitarea mea de a se suspenda efectele acestei hotărâri până la anularea ei. Eu cer autorităților să emită un alt CNSU care să fie ori motivat, ori să explice de ce se ia o astfel de restricție. (…) Realist, cred că am șanse să câștig, altfel nu aș fi inițiat acest proces. (…) Suntem la un pas de tiranie”, a spus juristul.