- Raportor al dosarului a fost președintele CCR, Marian Enache
- Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de un angajat al Avocatului Poporului
- De decizia CCR va beneficia toți demnitarii României
CCR a admis astăzi o excepție de neconstituționalitate din 2019 prin care a decis că declarațiile de avere și de interese ale demnitarilor și tuturor funcționarilor publici din România să nu mai includă bunurile și veniturile soților și copiilor.
Advertisment
Mai mult, CCR a decis ca declarațiile de avere să nu mai figureze pe site-ul ANI.
În comunicatul oficial, CCR susține că: „declarația de avere, fiind o declarație pe proprie răspundere angajează răspunderea penală a declarantului, motiv pentru care aceasta nu poate fi făcută decât în nume propriu, o persoană neputând fi ținută răspunzătoare din punct de vedere penal pentru fapta/declarațiile altei persoane.
Recomandări
Or, prevederile de lege criticate care instituie obligația de a declara nu doar veniturile proprii, ci și drepturile și obligațiile soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere, nu țin cont de modificările legislative aduse Codului civil în materia regimului juridic al bunurilor soților și determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct, ci trebuie să le obțină de la o terță persoană, respectiv de la soț/soție și copiii majori aflați în întreținere”.
În ceea ce privește decizia de nepublicarea declarațiilor de avere pe siteul ANI – CCR invocă protecția vieții private și a datelor cu caracter personal:
„În ceea ce privește prevederile art.6 alin.(1) lit.d) și art.12 alin.(6) din Legea
nr.176/2010, ținând cont de concepția europeană orientată spre necesitatea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal, Curtea a constatat că publicarea declarațiilor de avere și de interese pe site-ul instituției în cadrul căreia își desfășoară activitatea declarantul și pe cel al Agenției Naționale de Integritate contravine art.1 alin.(5) și art.26 din Legea fundamentală.
În acest sens, Curtea a efectuat un test de proporționalitate, constatând că este de netăgăduit faptul că prevederile legale criticate au fost edictate în scopul prevenirii corupției și asigurării transparenței vieții politice, urmărind, așadar, un scop legitim.
Valorificând jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și standardele dreptului Uniunii Europene în materie, Curtea Constituțională a apreciat că este suficientă depunerea declarațiilor la organul competent să le verifice (ANI) pentru a realiza scopul legii, iar publicarea acestora pe site-ul ANI și al instituției căreia îi aparține declarantul nu este necesară și proporțională atingerii finalității propuse, încălcându-se dreptul la protecția vieții private.
Curtea a subliniat că soluția pronunțată nu trebuie să aibă ca efect eliminarea
obligației persoanelor prevăzute de lege de a da declarații de avere, ci doar ca aceste declarații să nu mai fie publicate pe site-urile menționate, urmând ca ele să fie înaintate Agenției Naționale pentru Integritate, care să le gestioneze potrivit competențelor prevăzute de lege.
Decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și
de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial al României,
Partea I. Revine legiuitorului competența de a pune de acord prevederile
neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei și de a codifica normele privind
integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice”.
Citește și
- EXCLUSIVITATE. Casa Albă confirmă pentru Aleph News discuția dintre Donald Trump și Nicușor Dan
- Zelenski cere liderilor ca Ucraina să fie invitată la summitul NATO din iunie: „Dacă Ucraina nu este prezentă, ar fi o victorie pentru Putin”
- Elon Musk bate palma cu Pavel Durov: xAI investește masiv pentru a aduce Grok pe Telegram