• Un poliţist a fost prins cu droguri, în toaletă, la festivalul SAGA.
  • Poliţia Capitalei precizează că acesta este în concediu paternal.
  • La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Serviciul de Informare şi Relaţii Publice al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti informează că, pe 6 iunie, în jurul orei 4.10, la sfârşitul festivalului SAGA, un paznic a semnalat prezenţa a două persoane într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă ce conţinea o substanţă de culoare albă, precum şi o sticluţă ce conţinea urme de substanţă lichidă, incoloră.

Paznicul a cerut sprijinul jandarmilor.

„Una dintre cele 2 persoane are calitatea de poliţist, acesta fiind pus la dispoziţia unităţii, însă în prezent raportul de serviciu al poliţistului este suspendat pentru efectuarea concediului de creştere a copilului. A fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, cazul a fost preluat de poliţiştii B.C.C.O. Bucureşti, pentru efectuarea de cercetări, conform competenţei. De asemenea, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus verificări, cu privire la situaţia semnalată, prin structura de control intern. La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun” anunţă Poliţia Capitalei.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT