Un poliţist a fost prins cu droguri la festivalul SAGA din Bucureşti. Agentul era în concediu paternal

Agent de poliție

Serviciul de Informare şi Relaţii Publice al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti informează că, pe 6 iunie, în jurul orei 4.10, la sfârşitul festivalului SAGA, un paznic a semnalat prezenţa a două persoane într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă ce conţinea o substanţă de culoare albă, precum şi o sticluţă ce conţinea urme de substanţă lichidă, incoloră.

Paznicul a cerut sprijinul jandarmilor.

„Una dintre cele 2 persoane are calitatea de poliţist, acesta fiind pus la dispoziţia unităţii, însă în prezent raportul de serviciu al poliţistului este suspendat pentru efectuarea concediului de creştere a copilului. A fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ. Ulterior, cazul a fost preluat de poliţiştii B.C.C.O. Bucureşti, pentru efectuarea de cercetări, conform competenţei. De asemenea, conducerea Poliţiei Capitalei a dispus verificări, cu privire la situaţia semnalată, prin structura de control intern. La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun” anunţă Poliţia Capitalei.

Exit mobile version