• Un șofer de TIR a devenit un erou în Germania.
  • Bărbatul a făcut o manevră pentru a salva o femeie care leșinase în timp ce conducea.
  • Șoferul a blocat mașina între TIR și parapetul de siguranță al șoselei.
  • Totul s-a întâmplat pe un drum din Neuss, la câțiva kilometri de Dusseldorf.

U şofer de TIR în Germania, în vârstă de 49 de ani, a devenit erou după ce a reuşit să oprească un BMW, la volanul căruia se afla o femeie care își pierduse cunoștința la volan, scrie RTL.de

În momentul în care femeia a leșinat în timp ce conducea, mașina intra pe contrasens. Șoferului de TIR i s-a părut suspect şi a decis să intervină.

 „Corpul femeii se apleca într-o parte, înspre schimbătorul de viteze”, a povestit șoferul camionului pentru RTL.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
AI 2% ȘANSE SĂ AI BILET LA ERAS TOUR
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA

Potrivit presei locale, pentru a salva femeia, șoferul a făcut o manevră cu TIR-ul său, astfel încât a prins mașina care mergea în derivă între mastodontul său și parapetul de pe marginea drumului.

Sursa foto: @RTL.de