- Procurorii au cerut trei ani de închisoare cu suspendare.
- Judecătorul a descris faptele drept „grave și social inacceptabile”, dar a suspendat condamnarea fără a impune o sentință.
- Avocata fetei a spus că victima nu era conștientă și nu și-a dat acordul.
Procurorii belgieni au făcut recurs în cazul studentului la Ginecologie care a violat o colegă de clasă. Judecătorul l-a găsit vinovat pentru agresiune sexuală, dar i-a suspendat pedeapsa pe motiv că e prea tânăr și are tot viitorul în față. Cazul va fi rejudecat de Curtea de Apel din Bruxelles. În urmă cu doi ani, cei doi studenți s-au întâlnit la o petrecere de Halloween, unde inculpatul a plecat cu tânăra în stare de ebrietate acasă la el. Avocata fetei a spus că victima nu era conștientă și nu și-a dat acordul, scrie VRT.
Advertisment
Pe rețelele sociale au început să apară date personale ale inculpatului. Procurorii le-au cerut oamenilor să rămână calmi chiar dacă unele decizii din justiție pot enerva sau supăra, asta nu dă dreptul nimănui să atace persoanele implicate, altfel va răspunde penal. Locuitorii din orașul belgian, Leuven, vor organiza un protest joi.
Procurorii din Leuven au făcut apel împotriva verdictului într-un caz de viol care a stârnit controverse în ultimele zile. Cazul implică un student la ginecologie din Leuven, acuzat de violarea unei colege în noiembrie 2023. Deși studentul a fost găsit vinovat, nu i-a fost aplicată nicio pedeapsă. Judecătorul a descris faptele drept „grave și social inacceptabile”, dar a suspendat condamnarea fără a impune o sentință.
Recomandări
Biroul procurorului public din Leuven a solicitat o pedeapsă de trei ani cu suspendare, considerând că suspendarea condamnării fără alte măsuri este inadecvată în acest caz. Prin urmare, cazul va fi rejudecat de Curtea de Apel din Bruxelles la o dată ulterioară.
Citește și
- National Geographic: Bucureștiul este următoarea mare destinație gastronomică. Ce restaurante se află în clasament
- Numărul atacurilor cu drone efectuate de Rusia asupra Ucrainei a crescut cu peste 50% de la începutul negocierilor de pace conduse de SUA
- Hobby-urile contribuie la cultivarea prieteniilor. Ce activități poți face alături de grupul tău