- Vaccinurile împotriva SARS-CoV-2 se distribuie şi pe Deep Web.
- Europol s-a sesizat cu privire la existenţa acestor anunţuri.
- Anunţurile sunt capcane pentru înşelăciune.
- Cei care accesează link-urile pot ajunge inclusiv ţinte ale traficului de persoane.
Când oamenii care vor vaccinul sunt ignorați de autorități, șansele să caute ajutor în altă parte sunt mari. Cei dezamăgiţi de campania de vaccinare pot ajunge victimele vânzătorilor neautorizați de pe Deep Web, acea parte a ascunsă a internetului, care nu poate fi accesată cu orice browser.
„Încă de la declanşarea pandemiei, Oficiul European de Poliţie s-a sesizat că vor există astfel de tentative ale unor indivizi de a contraface vaccinuri şi de a le vinde”, a declarat Dan Saltelechi, vicepreşedintele sindicatului Europol.
Două doze pentru 1.000 de dolari
Publicația italiană La Repubblica arată cât de bine organizat e un vânzător ilegal de vaccinuri. Cere o mie de dolari pentru două doze și promite că asigură transportul serului la -80 de grade Celsius.
TOP ARTICOLE
- Aleksei Navalnîi a publicat imagini cu palatul lui Putin de la Marea Neagră. A costat 1,35 miliarde de dolari și a fost „cea mai mare mită din istorie”
- Cu câteva ore înainte de a părăsi Casa Albă, Trump a decis declasificarea unor documente din “Ancheta Rusia”
- Autoritățile din Israel avertizează că o singură doză de vaccin Pfizer oferă o protecție mai mică decât se spera inițial
Discuţie cu un comerciant de pe Deep Web (sursă: La Repubblica)
Comerciant: Bună, ce produs căutaţi?
Cumpărător: Vaccinul pentru Covid-19. Ai înţeles?
Comercian: Da. Două doze pentru 1.000 USD
Cumpărător: Aveţi un depozit frigorific pentru a-l expedia la -80 grade?
Comerciant: Da. Echipa noastră de experţi se va ocupă de ambalare. Va ajunge în stare bună, nu vă faceţi griji.