- Autoritățile speră să evite situațiile în care aceștia ar putea fi tentați să ia mită.
- Utilizarea camerelor de către vameși ar putea schimba și atitudinea acestora în fața cetățenilor.
- Bodycam-urile vor înregistra fiecare interacțiune dintre inspectori și contribuabili.
Vameșii și inspectorii antifraudă ai ANAF vor fi obligați să poarte camere video de tip bodycam când fac controale, pentru a evita situațiile în care iau mită.
În acest fel, autoritățile speră să evite situațiile în care aceștia ar putea fi tentați să ia mită de la cei controlați. Utilizarea camerelor de către vameși ar putea schimba și atitudinea acestora în fața cetățenilor care utilizează punctele de frontieră, mai ales în perioada concediilor.
Decizia vine în contextul în care autoritățile încearcă să combată percepția negativă asupra activității ANAF și să elimine cazurile de luare de mită în timpul controalelor de teren. Bodycam-urile vor înregistra fiecare interacțiune dintre inspectori și contribuabili, oferind probe clare în eventualitatea unor suspiciuni de comportament necorespunzător.
Măsuri prevăzute la capitolul Reforma pentru cresterea încrederii contribuabililor în serviciile fiscale:
- Depolitizarea funcțiilor de conducere la nivel regional și local și organizarea de examene la nivel central pentru ocuparea funcțiilor de conducere
- Reducerea cazurilor de exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante
- Utilizarea de bodycam de către inspectorii antifraudă și de către personalul vamal în cadrul operaţiunilor de control
- Teste de integritate pentru inspectorii antifraudă și personalul vamal