VIDEO. Jaf în stil timișorean. Un tânăr a furat un bancomat de criptomonede sub văzul tuturor

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut de poliţiştii din Timiş, fiind bănuit că a furat vineri seara un bancomat de criptomonede dintr-un complex comercial din Timişoara. El urmează să fie prezentat duminică instanţei pentru dispunerea de măsuri preventive.

Potrivit IPJ Timiş, poliţiştii au fost sesizaţi sâmbătă cu privire la faptul că vineri seara, în jurul orei 21.00, dintr-un complex comercial din Timişoara a fost furat un bancomat de criptomonede.

Sâmbătă, poliţiştii au depistat în localitatea Vinga, judeţul Arad, un tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea faptei.

În urma investigaţilor efectuate, s-a stabilit că a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 286.000 de lei, 236.000 de lei reprezentând suma de bani aflată în bancomat, iar 50.000 de lei reprezintă valoarea bancomatului.

Cu prilejul depistării, s-au recuperat 52.500 de lei, dintre care 44.000 de lei erau asupra bănuitului, iar 8.500 de lei au fost găsiţi îngropaţi în grădina acestuia.

De asemenea, pe un câmp în apropierea localităţii Vinga, a fost găsit bancomatul furat, în urma examinării constându-se faptul că, în interiorul acestuia, se mai aflau 127.700 de lei.

În total, poliţiştii au reuşit recuperarea a 180.200 de lei, 55.800 de lei nefiind recuperaţi.

Tânărul a fost reţinut sâmbătă pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiş, urmând ca duminică să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Exit mobile version