Aproape 10 milioane de britanici s-au vaccinat împotriva COVID-19 cu ambele doze

Sursa foto: Profimedia
  • Aproape 10 milioane de britanici s-au vaccinat cu ambele doze de ser împotriva COVID-19
  • În jur de 33 de milioane de locuitori ai Regatului Unit au primit prima doză
  • În România, 1.604.904 de persoane au primit ambele doze de vaccin

Aproape 10 milioane de britanici s-au vaccinat cu ambele doze de ser împotriva COVID-19, iar în jur de 33 de milioane au primit prima doză, relatează Sky News. Potrivit cifrelor publicate duminică de autoritățile britanice, 9.930.846 de persoane au primit prima doză, iar 32.849.223 cea de-a doua doză.

De asemenea, datele arată 1.882 de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore. În perioada 12 aprilie – 18 aprilie, 17.887 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 – o scădere de 2,8% comparativ cu ultimele șapte zile. Numărul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns la 127.270 în Marea Britanie.

Numărul deceselor la nivel mondial provocate de COVID-19 a trecut de 3 milioane, potrivit datelor publicate sămbătă de Universitatea Johns Hopkins. Peste 100 de milioane de persoane s-au infectat de la începutul pandemiei.

În România s-au înregistrat 2.265 de noi infectări în ultimele 24 de ore. De asemenea, peste 71.000 de români s-au vaccinat de la ultima raportare. Țara noastră a ajuns la un total de 2.626.810 de persoane imunizate.