Aproape 47.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate duminică de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Circa un sfert au făcut prima doză.

46.986 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore.

În ultimele 24 de ore, 3.902 români au primit vaccinul Johnson&Johnson şi 73 a doua doză, 6.613 prima doză de Pfizer BioNTech, 15.680 a doua doză de Pfizer BioNTech şi 18.134 a treia doză, 127 prima doză de Moderna, 582 doza a doua şi 1.875 a treia doză.

Recomandări

P.E. LUPTĂ CONTRA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE
OPTIMUS VA FI UN ROBOT „SENSIBIL”
LE FACEM FAȚĂ?
PRAFUL SAHARIAN ACOPERĂ GRECIA
CE ALEGE ZUCKERBERG ÎN MODĂ
CONGRESUL DĂ 95 MLD. PENTRU UCRAINA - ISRAEL - TAIWAN

În total, România are 7.727.265 de persoane vaccinate, din care 7.349.231 cu schema completă şi 1.520.360 inclusiv cu a treia doză.

Din 27 decembrie 2020, au fost folosite 14.830.265 doze de vaccin: 11.258.622 Pfizer BioNTech, 904.916 Moderna, 852.031 AstraZeneca şi 1.814.428 Johnson&Johnson.

În ultimele 24 de ore au fost 18 reacţii adverse la vaccinare, iar de la începutul campaniei 19.401.

193 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.