Dacă va fi păstrat ritmul vaccinării din această perioadă, România va ajunge la 55% din populaţie vaccinată, iar prin trecerea prin boală va fi atins pragul de 75% imunitate de grup, spune, sâmbătă, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, sâmbătă, la Maratonul Informării, că sunt peste 13 milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 administrate la nivel naţional de la debutul campaniei de vaccinare, din care peste 7,2 milioane de persoane au primit cel puţin o doză de vaccin.

„Acest lucru înseamnă aproximativ 45% din populaţia adultă a României care a primit cel puţin o doză de vaccin sau peste 42% din populaţia peste 12 ani rezidentă din România. Sunt peste 6,4 milioane de persoane care au fost vaccinate cu schemă completă şi aproape un milion de persoane care au primit deja şi doza de rapel”, a spus col. dr. Gheorghiţă.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit acestuia, dacă va fi menţinut ritmul actual de vaccinare, până la finalul acestui an am putea să ajungem la peste 9,5 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză.

„Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă peste 55% rată de vaccinare din populaţia eligibilă a României peste 12 ani. Aşa încât, împreună cu persoanele care au fost infectate, care au trecut prin boală, am putea să ajungem la finalul anului la o imunitate de grup de peste 75%. Însă ne întrebăm în mod firesc: este, oare, suficient, acest lucru, în condiţiile în care astăzi varianta Delta este dominantă? Ne permitem să creştem rata de imunitate de grup prin îmbolnăviri, prin mii şi mii de cazuri noi, care vedem că în fiecare zi, din păcate, generează sute de decese? Ei bine, nu”, a mai spus medicul.

Acesta a dat exemplul Portugaliei, o ţară în care rata de testare împotriva COVID-19 este similară cu rata de testare din România. În Portugalia, în momentul de faţă rata de acoperire vaccinală este de peste 90%, în România este de aproximativ 40%.

„Care sunt cele mai mari diferenţe? De 5,5 ori mai multe cazuri de îmbolnăviri raportate la un milion de locuitori în fiecare zi înregistrăm în România, de 17 ori mai multe internări în secţia de Terapie Intensivă şi peste 42 de ori mai mai multe decese înregistrăm în România ca urmare a acestui decalaj foarte mare al ratei de acoperire vaccinală”, mai spune Valeriu Gheorghiţă.