- Costă 33.000 de dolari să te vaccinezi cu întâietate pe o plajă în Dubai
- Stuart McNeill conduce Knightsbridge Circle, un club exclusivist pentru vedete și a procurat doze de vaccin
- Printre clienţi se numără celebrităţi, antreprenori sau chiar membri ai familiei regale
33.000 de dolari. Atât costă să te vaccinezi cu întâietate, pe o plajă în Dubai. Cei mai bogaţi britanici „sar rândul” şi se imunizează în Emiratele Arabe, cu serul Pfizer/BioNTech.
Stuart McNeill conduce Knightsbridge Circle, un club exclusivist pentru vedete. Acum, firma a procurat doze de vaccin, pe care le vinde la suprapreţ, iar cei mai mulți membri au fost deja vaccinaţi.
Printre clienţi se numără celebrităţi, antreprenori sau chiar membri ai familiei regale. Cu toate că în Regatul Unit sunt interzise călătoriile, există anumite excepţii, iar cei care vor să se vaccineze au găsit astfel o portiță.
McNeill spune că turiștii britanici profită de vremea bună și se relaxează la plajă în cele trei săptămâni dintre prima şi a doua doză.
Dubai şi Abu Dhabi oferă deja programări private pentru vaccinarea cu serul Pfizer. Dubai este una dintre ţările în care britanicii nu trebuie să stea în carantină.