• Bolnavii cronici au prioritate la vaccinare, în etapa a II-a, alături de vârstnici și angajații din domenii cheie
  • Alida Bakos a fost diagnosticată cu cancer la sân, în anul 2018, dar nu se regăsește pe lista bolnavilor cronici
  • Medicul de familie Adina Popescu spune că registrul bolnavilor cronici nu a fost actualizat de câțiva ani

Să fii bolnav cronic nu te pune automat în etapa a doua de vaccinare, chiar dacă, teoretic, așa ar trebui. De vină e tot birocrația și sistemul prost alcătuit.

Etapa a doua de vaccinare a început cu stângul. Alida Bakos a așteptat cu nerăbdare să se înscrie în platformă. La 42 de ani, cu cancer mamar și cu un copil în clasa pregătitoare, a vrut să se protejeze de coronavirus. Și-a făcut cont, a selectat boala de care suferă, dar… ghinion!

Alida Bakos, economistă: „Îmi apărea eroarea: persoana nu figurează în evidența noastră și nu mă încadrez. Am vorbit cu medicul de familie. I-am dat datele, CNP-ul, tot ce trebuie și zice: exact aceeași chestie îmi scrie și mie. Nu figurezi în sistem.”

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

Alida nu s-a dat bătută. A sunat la call-centerul DSP, dar nici așa nu a rezolvat nimic. A stat pe fir, mai bine de o oră, dar operatorul nu a știut ce răspuns să îi dea.

Acum se teme că până se va rezolva problema, se va epuiza stocul de vaccin. Mai ales că nu este un caz izolat. Și alți cunoscuți de-ai ei au pățit la fel.

Alida Bakos, economistă: „Am văzut că sunt mai multe persoane care se plâng de aceeași chestie ca și mine. Adică, persoane cu boli cronice, în speță cancer, care nu figurează în sistem.”

Explicația vine de la Adina Popescu, medic de familie. Dar, rezolvarea nu ține nici de ea, nici de colegii ei.

Adina Popescu, medic de familie: „Bolnavii nu sunt actualizați. Adică: există o platformă în care toți acești bolnavi cronici ar trebui să existe, dar ea nu este actualizată. Degeaba ești cunoscut cu o anumită boală, dacă nu te regăsești probabil, în acest program.”