- Peste 857.00 de români s-au programat până acum la vaccinare, în cadrul etapei a doua de vaccinare anti-COVID
- 351.977 sunt adulți peste 65 ani, 193.557 sunt persoane cu afecțiuni cronice și 311.945 angajați din domenii esențiale
- Cel mai mulți s-au programat individual direct în platformă
Peste 857.00 de români s-au programat până acum la vaccinare, în cadrul etapei a doua de vaccinare anti-COVID, anunță Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
În perioada 15 ianuarie ora 15:00 până luni, 25 ianuarie, ora 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 857.479 persoane din etapa a doua de vaccinare (351.977 adulți peste 65 ani, 193.557 persoane cu afecțiuni cronice și 311.945 angajați din domenii esențiale).
Din punct de vedere al modalității de accesare a platformei, programarea persoanelor din etapa II s-a realizat astfel:
- individual direct în platformă – 339.899 de persoane
- prin intermediul medicilor – 154.801 de persoane
- telefonic, prin Call Center – 98.070 de persoane
- prin intermediul angajatorului – 264.709 de persoane din domenii esențiale