Săptămână nouă, impedimente vechi. Cum merge campania de vaccinare

Începe o nouă săptămână de vaccinare, în care ne e greu să ne mai punem speranțe. Săptămâna trecută organizatorul campaniei de vaccinare nu și-a atins în nicio zi obiectivul de 20.000 de doze de vaccin administrat pe zi.

De unde vin cifrele de ieri

În fiecare zi primim raportul vaccinării până la ora 17 și diferența de la ora 17 la ora 20 a serii de dinainte.

Așa că aseară am aflat că aproape 6.000 de oameni s-au vaccinat sâmbătă seara. Media zilnică a fost de aproximativ 13.500 de doze pe zi, mult sub ceea ce își propunea Valeriu Gheorghiță, ca să nu mai vorbim de obiectivul de 150.000 de doze de vaccin administrate într-o zi.

Care sunt șansele să recuperăm

Azi am primit încă o tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech, în jur de 150.000 de doze de vaccin și primim și prima tranșă de vaccin Moderna. Vaccinul îl avem, centrele de vaccinare, cele 376, sunt pe hârtie.

În practică nu știm să fi avut mai mult de 250 deschise. Chiar dacă începe și etapa a doua de vaccinare, în caminele de bătrâni și în centrele medico-sociale, asta se va întampla abia spre sfârșitul săptămânii.

Tot în organizarea spitalelor stă acum succesul campaniei de vaccinare, deci mingea e la Vlad Voiculescu.

Exit mobile version