• Perioada sezonului rece este favorabilă răspândirii SARS-CoV-2. Întrebat dacă va veni și valul 5 al pandemiei, Valeriu Gheorghiță a declarat la Digi24 că vedem deja țări care au o crestere a numărului de cazuri.
  • „Asistăm deja la o tendință a creșterii cazurilor de COVID și în alte țări și nu este exclusă în următoarele luni apariția unei noi tulpini a coronavirusului, care să fie și mai contagioasă și să genereze un al cincilea val al pandemiei”, avertizează coordonatorul campaniei de vaccinare din România.
  • „Este important să ne vaccinăm”, spune Valeriu Gheorghiță.

Valul 5 al pandemiei

În Marea Britanie este o tendinţă de creştere a numărului de cazuri şi nu vreau să uităm că suntem în plin sezon rece. Iarna se apropie şi oamenii vor sta din ce în ce mai mult în spaţii închise, vor interacţiona din ce în ce mai mult, aerisirea încăperilor se va face mai puţin, iar riscul de infectare evident că va creşte, deci nu suntem sub nicio formă într-o perioadă care din punct de vedere al condiţiilor epidemiologice să fie în favoarea noastră, ci dimpotrivă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, la Digi24, după ce a fost întrebat dacă va veni şi valul 5 al pandemiei.

Atingerea pragului de vaccinare de 70% până la finalul anului sau în prima parte a anului 2022 va fi extrem de grea dacă nu se impune folosirea certificatului verde, avertizează coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.

Va fi foarte greu să facem acest lucru, pentru că este evident că în perioada următoarelor două luni, situaţia epidemiologică ar trebui să se liniştească, să se echilibreze. Probabil că în momentul acesta suntem deja într-o perioadă de platou, însă depinde foarte mult de cât de bine sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii bolii şi cât de mult va creşte rata de vaccinare, dar problema este dacă suntem iarăşi dispuşi, ca ţară, să ne confruntăm cu un viitor val de îmbolnăviri şi s-o luăm de la capăt”, a arătat Valeriu Gheorghiţă.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Nu cred că mai putem să ne permitem să repetăm la nesfârşit aceste valuri de îmbolnăviri, pentru că nu este exclus ca în perioada lunilor viitoare să se genereze o nouă variantă virală, care să se asocieze – şi vedem că de obicei au fost asociate – cu o creştere a transmisibilităţii, care să fie mai contagioasă şi care poate să fie asociată şi cu scăderea protecţiei imunităţii care se obţine după vaccinare. Deci, noi trebuie să preîntâmpinăm aceste lucruri”, a subliniat Valeriu Gheorghiţă.

Vaccinarea ne-ar ajuta să facem față unui nou val al pandemiei

Tocmai de aceea, campania de vaccinare trebuie să continue la un ritm cât mai ridicat, pentru că vaccinarea este cea care ne va asigura o stabilitate epidemiologică nu doar pentru momentul actual, ci pentru lunile următoare, spune medicul Valeriu Gheorghiţă.

El a arătat că în acest fel, „putem să sperăm la o viaţă cât mai aproape de normalitate fără să mai avem acest risc de suprasolicitare a sistemului medical, fără ca pacienţii cu celelalte afecţiuni cronice, care nu sunt COVID, care au alte probleme medicale, acute sau cronice, să mai aibă limitat accesul la serviciile medicale”.

Cred că avem nevoie cu toţii de această siguranţă şi de o predictibilitate pentru perioada următoare”, a concluzionat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.