• Valeriu Gheorghiță: „Vom organiza în continuare aceste maratoane, în 14 – 16 mai se vor organiza în Cluj, Iași, Petroșani și alte orașe”
  • Valeriu Gheorghiță: „La maraton s-au vaccinat circa șase persoane pe minut”
  • Medicul Gheorghiță a precizat că cea mai mare temere a românilor nu e legată de vaccin, ci de procedură în sine

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a declarat că peste trei săptămâni va fi organizat încă un maraton al vaccinării în Capitală pentru administrarea celei de-a doua doze. De asemenea, colonelul Gheorghiță a spus că ținta evenimentului care s-a desfășurat în weekend a fost depășită, numărul persoanelor imunizate ajungând la 18.000.

„În ultimele 52 de ore, peste 18.000 de persoane s-au vaccinat, circa șase persoane pe minut, la maraton. A fost un efort fantastic al colegilor noștri. Ținta era de cel puțin 15.000 de oameni, dar deja avem 18.000, iar evenimentul se încheie luni dimineață”, a spus Valeriu Gheorghiță, duminică seară, la Antena 3.

„În trei săptămâni, se va organiza și un maraton al rapelului, fix în aceleași locuri”, a adăugat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Medicul Gheorghiță a precizat că cea mai mare temere a românilor nu e legată de vaccin, ci de procedură în sine.

„Erau multe persoane care așteptau la coadă înainte să înceapă maratonul și care așteptau să fie vaccinate de mine, și am vaccinat circa 56 de persoane în câteva ore. Am vaccinat o persoană în scaun cu rotile, de o condiție socială precară, și mă bucur că am reușit să o ajut să se vaccineze. Cea mai mare temere a oamenilor nu este de vaccin, ci de înțepătură. Femeile au fost mult mai curajoase, însă oamenii nu trebuie să își facă griji, nu este o procedură dureroasă”, a spus Valeriu Gheorghiță.