- Sărbătoarea naţională a Statelor Unite, 4 iulie, este data la care cele 13 colonii americane îşi declarau, în 1776, independenţa faţă de Imperiul Britanic
- Evenimentul a condus la nașterea Statelor Unite ale Americii ca entitate suverană
- Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare naţională în 1870, la aproape un secol de la Revoluţia Americană
Sărbătoarea naţională a Statelor Unite, 4 iulie, este data la care cele 13 colonii americane îşi declarau, în 1776, independenţa faţă de Imperiul Britanic, eveniment care a condus la naşterea SUA ca entitate suverană.
Pe 4 iulie 1776, Congresul Continental a aprobat forma finală a Declaraţiei de Independenţă, la conceperea căreia s-a lucrat mai multe zile. Astfel a devenit oficială această dată, care a fost inclusă în Declaraţia de Independenţă.
În primii 15-20 de ani după semnarea Declaraţiei de Independenţă, americanii nu au sărbătorit 4 iulie, iar până în 1790 devenise un act controversat, pentru că pe de o parte, democraţii republicani admirau Declaraţia de Independenţă şi pe Thomas Jefferson, iar pe de altă parte, federaliştii considerau actul prea franţuzesc şi prea anti-britanic.
După ce s-a încheiat războiul dintre americani şi britanici, izbucnit în 1812, partidul federalist s-a destrămat şi toate formaţiunile politice din anii 1820 – 1830 se considerau moştenitori ai lui Jefferson şi ai republicanilor democraţi.
Au început să circule din nou copii tipărite ale Declaraţiei de Independenţă, cu data de 4 iulie subliniată. Moartea lui Thomas Jefferson şi a lui John Adams pe 4 iulie 1826 a ajutat la promovarea ideii că 4 iulie trebuie sărbătorită ca dată importantă în istoria americanilor.
Congresul american a declarat ziua de 4 iulie sărbătoare naţională în 1870, la aproape un secol de la Revoluţia Americană. Tot atunci a fost declarat sărbătoare naţională şi Crăciunul.
De obicei, ziua de 4 iulie este marcată prin etalarea steagului american, discursuri politice, ceremonii, parade, petreceri, reuniuni de familie, picnicuri, meciuri de baseball, focuri de artificii şi alte evenimente, iar pe mesele americanilor se regăsesc hot-dogs şi hamburgeri, porumb copt, limonadă, bere, pepene roşu şi plăcintă cu mere şi îngheţată.
Cum SUA este unul dintre cele mai afectate state de pandemie, 4 iulie 2020 devine o sărbătoare aparte, cu evenimente virtuale şi participanţi la parade închişi în maşini.
Astfel, Philadelphia marchează Ziua Independenţei prin şapte zile de evenimente online, guvernatorul şi primarul oraşului îndemnându-i pe oameni să sărbătorească cu grijă, respectând distanţarea socială chiar şi la grătarele din propriile grădini.
Los Angeles şi San Francisco au renunţat la tradiţionalele focuri de artificii, iar în alte comunităţi oamenii sunt fătuiţi să privescă artificiile din maşini sau de acasă.
În New York tradiţionalul foc de artificii al Macy va fi un eveniment de cinci minute care va avea loc întro locaţie care nu a fost anunţată, pentru a preveni adunarea oamenilor.
Preşedintele Trump va participa la două dintre cele mai mari spectacole de artificii, în Dakota de Sud, unde sunt aşteptaţi să se adune mii de persoane pentru un eveniment la Mount Rushmore şi în Washington, D.C unde sărbătoarea va fi marcată de zborul avioanelor militare şi un spectacol de artificii de aproximativ 35 de minute.
- #MAS EXCLUSIV. Oficial militar din IDF: Nu am ajuns la rezultatul de a elimina complet capacităţile Iranului de atac. Teheranul se pregăteşte de 50 de ani pentru asta
- SONDAJ CURS. Cât mai rezistă Bolojan în fruntea Guvernului? 54% dintre locuitorii Capitalei vor demisia Premierului
- Cum este privit nudul în artă în 2026? O lucrare performativă semnată de artista Xandra Ibarra a generat discuții intense în spațiul public și online
- ONU respinge planul Iranului de taxare în Strâmtoarea Ormuz: „Nu există nicio bază legală pentru impunerea unor taxe navelor”
- Germania investește 35 de miliarde de euro în programul său militar spațial. Planul include dezvoltarea unei rețele de sateliți militari comparabile cu Starlink