A renunțat la costum și cravată pentru pălării: povestea unui confecționer din Cluj

  • Laszlo a lucrat într-o bancă şi o corporaţie, apoi şi-a deschis atelierul de pălării
  • Tatăl lui a fost pălărier până în anii `90
  • Pălăriile sunt din materiale naturale şi te costă cam 600 de lei

De câte ori te-ai gândit să renunți la job și să îți urmezi pasiunea? Laszlo Spielmann e cu un pas înaintea ta. El a lucrat în bancă, dar a realizat că viața la costum și cravată nu era pentru el. Așa că a renunțat și s-a reprofilat.

Acum confecționează pălării în propriul atelier din Cluj. Viaţa lui e acum ca un rollercoaster, pentru că lucrează cu mai multe tipologii de oameni și trăiește diferite experiențe în fiecare zi. Iar pălăriile prind culoare în mâinile lui.

Laszlo Spielmann, confecţioner pălării: „Încercăm să mergem înapoi la tradiţia asta de lucruri faine, lucruri frumoase, care îşi menţin aparenţele, ajung să se învechească și prind o culoare şi mai frumoasă. Deci practic, nu devin mai urâte, devin mai frumoase“.

O pălărie te costă între 500 şi 700 de lei şi se poate face la comandă. Procesul durează între trei şi cinci zile.