• În 2024, evenimentul „Struguritul” sărbătorește a X-a ediție, reunind comunitatea din Domeniile Sâmburești.
  • Tradiția a început în 2009, când copiii localnicilor și ai angajaților grupului Valvis Holding au participat la culesul strugurilor.
  • Evenimentul nu doar că celebrează recolta, ci și educă copiii despre procesul de producție al vinului.

În acest an, 2024, ,,Struguritul’’, această tradiție cu totul specială ce are loc în inima Domeniilor Sâmburești, aniversează a X-a ediție. Toamnă de toamnă, timp de 10 ani, în luna septembrie, copiii și părinții lor deopotrivă au sărbătorit recolta de struguri, printre viile coapte ale dealurilor Sâmbureștiului. În acest an, până la 300 de persoane, numărându-se părinți, săteni, colaboratori și salariați ai grupului Valvis Holding, au participat, iar 120 au fost copii.

Istoria sărbătorii noastre începe în anul 2009, când copiii localnicilor, împreună cu cei ai angajaților grupului Valvis Holding, au mers pentru prima dată la culesul strugurilor, celebrând recolta lor și tradiția vinului. 3 ani mai târziu, acestă reuniune specială, deja devenită o tradiție anuală mult îndrăgită, a primit numele de ,,Strugurit’’ (termen creat de Jean Valvis, Președinte al Valvis Holding), un nume ludic, închinat rodului din care se naște vinul. Odată cu a VIII-a ediție, această sărbătoare ,,s-a odihnit’’ pentru o bucată de vreme, până când a reînviat cu a IX-a ediție în 2023, anul trecut, odată cu nașterea proiectelor ,,ALAI’’ și ,,Carpathia’’, noii membri ai familiei vinurilor Domeniilor Sâmburești. Astfel, ne regăsim acum la a X-a ediție, zece ani de sărbătoare și bucurie în care ne reunim pentru a ne bucura alături de copii de rodul pe care pământul ni-l oferă.

Ce înseamnă ,,Struguritul’’? Văzut atât prin ochii copiilor, cât și ai noștri, ai adulților, este o sărbătoare a comunității și a legăturilor dintre noi. Pentru o zi, fiecare dintre noi onorează recolta și munca pe care cei mici o depun, legăm prietenii și ne arătăm respectul față de întregul drum pe care strugurele îl parcurge. Copiii angajaților și ai localnicilor au prilejul de a vedea întreaga poveste ce stă în spatele unui pahar de must sau de vin. Aceștia învață cum să culeagă strugurii și, mână de la mână, sunt încurajați să-i culeagă și să descopere cum să aprecieze acest dar al naturii. De la boabele din ciorchine, la zdrobirea făcută în fabrică și baricare, cu toții suntem onorați să vedem pas cu pas întregul itinerariu ce se sfărșește cu vestitele soiuri de vin ale Domeniilor Sâmburești.

Recomandări

MUSK, CRITICAT ÎN ITALIA
MELANIA RESPINGE TRADIȚIA
BIDEN SE VEDE CU JINPING
COLABORARE DE LUX
THE GUARDIAN PĂRĂSEȘTE X
MUSK AJUNGE LA GUVERN

,,Struguritul’’ nu se oprește doar la o simplă istorisire, ci îi ajută pe micuți să conștientizeze valoarea muncii care se investește pe parcursul anului pentru a asigura o recoltă cât mai bogată și bine îngrijită. Rodul naturii se împletește cu rodul muncii, atât al localnicilor, cât și al lor, iar bucuria se sărbătorește de către toți cu bucate și cu un pahar de must dulce, iar copiii primesc o recunoaștere în funcție de efortul depus (numărul de găleți strânse).

Suntem onorați să fim însoțiți de Excelențele sale, Ambasadorul Elveției, Massimo Baggi, și Ambasadoarea Greciei în România, Lili Evangelia Grammatika, care, alături de localnici și de angajații Valvis Holding, doresc să marcheze această celebrare a recoltei.

An de an, ,,Struguritul’’ reunește întreaga comunitate, păstrând tradiția recoltei vie, consolidată prin prezența noilor generații, a copiilor noștri.  

Citește și