• Cardul va fi intergrat în cartea electronică de identitate.
  • Primele cărți electronice de identitate vor fi emise pe 2 august.
  • Ioana Mihaela, ministrul Sănătății: „Cardul de sănătate a fost introdus ca o metodă de a opri cheltuirea banului public ineficient

De multe ori mergi degeaba la medicul de familie. Nu te poate ajuta pentru că a picat sistemul.

Ce înseamnă asta? Sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate sau sistemul cardului de sănătate nu mai pot fi accesate de medici.

În curând, programele vor fi îmbunătățite, iar cardul va fi integrat în cartea electronică de identitate. Primele cărți vor fi emise pe 2 august.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK

Cătălin Giulescu, director DEPABD: „Chiar de la emitere, prin niște mecanisme electronice, cardul național de sănătate se invalidează. Este doar pentru autentificare, pe cartea electronică de identitate nu vor fi niciun fel de alte date. Nici acum, nici pe viitor.”

Cardul de sănătate așa cum îl ai acum va funcționa până când toate documentele clasice vor fi schimbate. Cel mai probabil, va mai dura niște ani, pentru că, timp de 18 luni, noul sistem va fi testat.

Ioana Mihaela, ministrul Sănătății: „Cardul de sănătate a fost introdus ca o metodă de a opri cheltuirea banului public ineficient. A fost bun în perioada în care a existat în această formă, doar că acum vrem să facilităm și interconectarea datelor.”

Cătălin Giulescu, director DEPABD: „Lucrăm de câteva luni cu colegii de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât colegii de la CNAS și noi apreciem că am ajuns la o sincronizare perfectă, astfel încât nu va fi necesar niciun fel de nou dispozitiv, nici un fel de infrastrctură, nici măcar un update.”

Informaticienii vor putea repara în întregime sistemul atât de stufos al Casei de Asigurări. Ministrul Ioana Mihăilă spune că vor fi operațiuni externalizate, dar și noi caiete de achiziții și noi contracte.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății: „Vrem o siguranță și a datelor pacienților, dar vrem ca noi ca instituție care gestionează aceste date să avem siguranța că dacă cel care intreține softul nu își face treaba putem aplica sancțiuni sau să schimbăm providerul.”