• Din cauza pandemiei, unele persoane pot petrece sărbătorile singure
  • Psihologii recomandă o serie de activități care să umple timpul liber
  • Tot aceștia spun că este bine să nu neglijăm sentimentele negative

Sărbătorile de anul acesta vor fi diferite față de cele din alți ani, iar motivele sunt în mare măsură legate de pandemia de Covid-19. Fie că este vorba de persoane aflate în izolare sau de familii care nu s-au putut reuni, un lucru este sigur: sunt persoane care vor petrece singure.

CNN a făcut o listă cu cele mai bune lucruri pe care cineva le poate face singur de Crăciun si Revelion.

Acceptă sentimentele

În perioada sărbătorilor oamenii experimentează diferite sentimente, iar cei care le petrec singuri ar putea avea parte de episoade triste sau depresive, ori, dimpotrivă, de un sentiment de ușurare, datorat lipsei de presiune socială din partea grupului de apropiați.

Recomandări

VA AVEA UE NOI MEMBRI?
UNDE SCHIEZI AZI?
CINE E BABSI ZANGERL?
BYE, BYE GALLIANO!
RIRI PRIMEȘTE AUTOGRAF
GEN Z INVESTEȘTE ÎN MENTORAT ONLINE

„Ar trebui să recunoaștem sentimentele simțite și ceea ce vor să ne transmită, dar cu siguranță nu ar trebui să rămânem blocați în ele”, spune Lynn Bufka, directorul executiv al Asociației Americane de Psihologie.

Bufka recomandă activități care să mențină mintea activă: lectura unor noi cărți, plimbările în aer liber sau un proiect culinar ar putea să ajute.

Jonathan Kanther, șeful catedrei de Științe Comportamentale Sociale de la Universitatea din Washington spune că nu există un mod anume în care ar trebui să ne simțim. Tristețea poate fi acceptată, și compasiunea pentru sine este cheia.

Dedică-ți ziua

Dacă zilele festive pot fi petrecute în solitudine, de ce nu ar putea funcționa și după propriile reguli? „Gândește-te la asta ca la o oportunitate de a o lăsa mai moale și de a face ceva ce mereu ai vrut să faci”, spune Bufka.

Printre recomandările specialiștilor se numără înlocuirea mâncării de sărbători care în alți ani rămânea în farfurie cu ceva care să bucure papilele gustative, vizionarea unui film sau un serial care face parte din categoria plăceri vinovate sau programarea sărbătorilor cu familia în iulie.

Exprimă-ți afecțiunea

Distanțarea și distanța nu ar trebui să fie motive pentru conversații de complezență. „Folosește timpul câștigat pentru a te întoarce la gesturile simple pe care se bazează o relație”, recomandă Kanter. Asta se poate materializa prin exprimarea sentimentelor de dragoste pentru cei dragi în moduri care pot fi incomode pentru noi.

„Fii mai vulnerabil decât ești de obicei”, mai spune acesta. Conversațiile semnificative pot îmbunătăți calitatea relațiilor, mai ales dacă persoana cealălaltă se află la o distanță considerabilă.

Bufka recomandă și noi căi de exprimare: în loc de apeluri Zoom și conversații interminabile pe chat, scrisorile ar putea fi o nouă metodă prin care să arătăm celor de care ne pasă sentimentele noastre.