• Pentru început venitul lunar este de 2.500 de lei
  • Dacă îţi doreşti să progresezi poţi câştiga sume impresionante
  • „Ca şi antrenor de elită poți câștiga câteva mii de euro”, spune Sergiu Sandu, instructor de fitness

Dacă vrei să devii maseur kinetoterapeut sau antrenor de fitness trebuie să ştii că în spatele acestor meserii se află ani de studii şi specializări.

3 ani de facultate, 2 ani de master şi multe cursuri de specializare. Atât a studiat un kinetoteraput de succes căutat de sportivi de performanţă din România. Acesta spune că pentru început venitul lunar este de 2500 de lei, dar dacă îţi doreşti să progresezi poţi câştiga sume impresionante. La fel e și în industria fitness-ului.

Stănescu Cristian, Kinetoterapeut: „De când eram sportiv am simţit aşa o lipsă în recuperare după efort şi am considerat că trebuie să trec la un alt nivel şi am urmat facultatea. Am avut onoarea să colaborez şi cu Horea Tecău, am fost plecat cu el prin turnee prin lume, am lucrat şi cu Marius Copil, încă lucrez de fapt şi mulţi alţi sportive de performanţă”

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Sergiu Sandu, instructor de fitness: „Contează foarte mult background-ul pe care îl ai, adică istoricul sportiv în primul rând, dacă ai fost sportiv de performanţă. Dacă este pentru prima data când începi această activitate, e un pic mai dificil. Pentru un începător cred că un venit între undeva între 500-1000 de euro poţi să îl ai, iar ca şi antrenor de elită, adică care are un background şi foarte mulţi ani în spate, câteva mii de euro.”