- Serviciile de ridesharing au luat mai multe măsuri pentru siguranța ta și a șoferilor
- Maşinile din sistemul de tip ridesharing sunt echipate cu panouri de protecţie
- Tu, dar şi şoferii, trebuie să purtaţi mască de protecţie şi să confirmaţi că aţi respectat măsurile de igienă
Pentru ca tu să te simţi în siguranţă atunci când călătoreşti, serviciul ridesharing este dotat cu echipamente de protecţie împotriva Covid-19. Florin Voinescu este şofer şi îţi prezintă noile implementări: „Avem panouri, mănuşi, mască, produse dezinfectante. Ni se cere să confirmăm că ne-am dezinfectat mâinile, maşina“.
În plus, „șoferii vor trebui să-şi facă un selfie în fiecare dimineaţă, iar tehnologia de care dispune aplicaţia va confirma dacă aceştia poartă mască. În caz contrar, aplicaţia nu va funcţiona“. Şi tu trebuie să confirmi că ai respectat măsurile de igienă înainte să te întâlneşti cu şoferul.
Mai nou, din motive de siguranţă, poţi anula gratuit o cursă: „Da, avem dreptul să refuzăm cursa dacă pasagerul nu are mască de protecţie, la fel şi dânşii pot refuza cursa dacă un şofer nu are mască de protecţie. Plata se face şi cash şi prin aplicaţie, cu cardul“.
Dacă un şofer nu poartă mască sau încalcă alte reguli de siguranţă, îl poți „taxa“ în secțiunea de feedback pentru igienă şi sănătate.