- Doi fraţi au mers, în 9 zile, peste 130 de km prin cei mai înalţi munţi din România
- Vlad şi Mihai sunt IT-işti de meserie, dar au reuşit un record montan
- Tinerii au cucerit 13 vârfuri montane de peste 2500 de metri
Nu trebuie să fii alpinist profesionist ca să urci pe cele mai înalte vârfuri din România. Dacă ai curaj şi spirit de aventură poţi să stabileşti chiar şi un record. Asta au făcut Vlad şi Mihai, doi fraţi din Cluj în vârstă de 25, respectiv 26 de ani, care în doar nouă zile au cucerit 13, din cele 14 vârfuri montane care au peste 2500 de metri.
Tinerii au mers 130 de km prin Făgăraş, Retezat, Parâng şi Bucegi. Un singur vârf a rămas necucerit, Negoiu, pe care au fost nevoiţi să-l abandoneze din cauza vremii.
Uite ce mărturisește Mihai Bolboacă: „Ideea în sine era să facem în măsura în care se poate, în zile consecutive, vârfurile de la Est la Vest. Vârful Negoiu aparent era foarte periculos de escaladat. Ni s-a spus destul de clar că nu avem ce să căutăm acolo, că e mult prea periculos“.
„Au fost şi momente grele, după prima zi în care am făcut Munţii Bucegi în care am urcat şi am coborât, moralul era destul de sus, iar a doua zi a venit ca şi o palmă. Am dat de zăpadă afundată, de ceaţă, efectiv nu puteam înainta, am luat decizia să ne întoarcem. A fost punctul de cotitură“, mai povestește el.
- Tot mai mulți adolescenți din China folosesc medicamente care nu le sunt prescrise pentru a „fugi de realitate”. Fenomenul este alimentat de presiunea uriașă pentru performanță: unii elevi petrec 9-10 ore pe zi la școală
- Pasajul Basarab a fost vandalizat cu graffiti înainte de finalizarea reabilitării. Ciprian Ciucu anunță că Bucureștiul pregătește un sistem cu mii de camere de supraveghere
- NBC News: Iranul a lovit „ochii Americii” din Orientul Mijlociu. Atacurile au provocat pagube de miliarde de dolari infrastructurii americane de informații
- Cum ar fi să intri într-o bibliotecă și, în locul unei cărți, să „împrumuți” un om? Human Library este prezentă în peste 85 de țări, inclusiv în România
- Meta a acceptat să plătească până la 18 miliarde de dolari în procesul privind efectele Facebook și Instagram asupra copiilor. Cum se schimbă regulile pentru minori pe social media