• Academia Americană de Pediatrie promovează cititul împreună cu copii.
  • Cititul în familie ajută la dezvoltarea socială, cognitivă și emoțională a copiilor.
  • Părinții sunt încurajați să citească zilnic cu copiii, de la naștere până la vârsta preșcolară.
  • Studiile arată că cititul reduce riscul de întârzieri lingvistice ale copiilor.

Te-ai gândit vreodată cât de important este cititul în dezvoltarea copilului tău?

Academia Americană de Pediatrie încurajează să le citiți cu voce tare copiilor, încă de la o vârstă fragedă.

Pediatrii susțin că cititul zilnic cu cei mici consolidează legăturile emoționale cu părinții. Ba mai mult, le stimulează inteligența emoțională și abilitățile lingvistice.

Recomandări

LIBANUL E ABANDONAT
PROCESUL „RUST” CONTINUĂ
ȘOȘOACĂ E SUSPENDATĂ
WALZ VREA PACE
KIM ȘI PUTIN SUNT „BFF”
PASTILA DE SPORT

De la ce vârstă este indicat să începem să le citim copiilor?

„Să petrecem timpul împreună cu copiii noștri citindu-le este ceva ce putem face din primele luni de viață. Sigur, la început copilul nu se va conecta la sensul cuvintelor pe care le rostim, dar va auzi vocea părintelui, a mamei sau a tatălui și va percepe tonul.

Pe măsură ce copiii cresc, putem transforma cititul zilnic în ritualul nostru de dinainte de culcare, de somn pentru că este o activitate liniștită. De asemenea, ca și în cazul adulților, se știe că cititul dezvoltă vocabularul copiilor, le dezvoltă atenția pentru că ei rămân conectați la poveste până la final și creează noi oportunități de discuție împreună cu părintele atunci când acesta răspunde a întrebările copilului legate de sens, de poveste”, a declarat Andreea Răduță, consilier parenting, pentru Aleph News.

Cum poate cititul împreună să contribuie la dezvoltarea emoțională a copiilor?

„Cititul împreună cu copiii nostri se transformă rapid într-un moment de conectare dacă părintele reușește să rămână prezent la ceea ce citește și are o atitudine pozitivă atunci când copiului îi cere să citească împreună. Nu îi spune totdeauna că nu am timp sau mai târziu. 

În plus, cărțile pentru copii aduc în discuție teme importante pentru dezvoltarea lor emoțională precum cum să rezolvăm un conflict, cum să ne exprimăm emoțiile, cum să le numim. Unele cărți dezbate teme precum adaptarea la grădiniță sau la școală, ceea ce e foarte important.

Eu mai cred că cititul împreună reușește să creeze o punte între părinte și copil, între ceea ce îi interesează, dar poate nu găsesc oportunități de exprime și le oferă un limbaj comun legat de aceste teme”, a declarat Andreea Răduță, consilier parenting, pentru Aleph News.