• Circa 35% dintre români au spus că au luat parte la episoade de consum intens de alcool cel puţin o dată pe lună.
  • Cea mai mare pondere a acestui indicator a fost în Danemarca, de 38%. Media europeană este de 19%.

Circa 35% dintre români au spus că au luat parte la episoade de consum intens de alcool cel puţin o dată pe lună în anul 2019, conform datelor de la Eurofound, oficiul european de statistică.

Ponderea înregistrată de România a fost a doua cea mai mare din UE, după cea din Danemarca, de 38%. Pe locul 3 se află Luxemburg, cu 34%.

La nivelul Uniunii Euro­pene, ponderea persoanelor care au spus că au luat parte la episoade de consum intens de alcool cel puţin o dată pe lună a fost de 19% în 2019.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?

Un episod de consum intens de alcool este definit de Eurostat ca ingerarea echivalentului a peste 60 g de etanol pur într-o singură ocazie. În rândul statelor membre UE, între 4% (Cipru şi Italia) şi 38% (Danemarca) dintre adulţi au raportat că au luat parte la episoade de băut intens cel puţin o dată pe lună.

Dintre acestea, majoritatea au făcut acest lucru în fiecare lună, în timp ce o proporţie mai mică (între 3 şi 19 ori mai mici) a avut acest comportament cel puţin o dată pe săptămână.

În 2019, 8,4% din populaţia adultă a UE a consumat alcool zilnic, 28,8% a consumat săptămânal, 22,8% lunar şi 26,2% dintre ei nu au consumat niciodată sau nu au băut deloc în ultimele 12 luni.

Eurostat a constatat că consumul zilnic de alcool creşte odată cu vârsta. Cea mai mică pondere a celor care au consumat alcool cel mai frecvent, adică în fiecare zi, a fost înregistrată în rândul celor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani (1,0%), în timp ce cea mai mare pondere a fost în rândul persoanelor cu vârsta de 75 de ani sau peste (16,0%).

Cu toate acestea, ultima grupă de vârstă a reprezentat, de asemenea, cea mai mare pondere care nu a consumat niciodată alcool sau nu a consumat deloc în ultimele 12 luni (40,3%).